Caută
Close this search box.

VIDEO Podul Crimeii: Ucraina ironizează explozia, fără a-şi revendica responsabilitatea

Ucraina a ironizat şi şi-a înmulţit glumele sâmbătă după explozia unui vehicul-capcană pe podul Crimeii, infrastructură strategică şi simbolică a acestei peninsule anexate de Moscova, fără totuşi a merge până acolo încât să revendice o responsabilitate, relatează France Presse.

Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată, ea denunţând comentariile ucrainene la incidentul produs pe această infrastructură-cheie şi simbolică a peninsulei anexate de Moscova, ca semn al „naturii teroriste” a Ucrainei, conform agenţiei de presă citate de Agerpres.

„Reacţia regimului de la Kiev la avarierea unei infrastructuri civile demonstrează natura sa teroristă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de agenţiile de presă ruse.

Imagini de la camere de supraveghere publicate online au arătat o explozie uriaşă pe acest pod construit cu mari costuri de Moscova şi care leagă Crimeea de Rusia continentală.

În aceste imagini, sursa exploziei pare a fi un camion cu prelata albă, care se deplasează pe pod noaptea, alături de alte câteva vehicule. Deflagraţia a avariat porţiunea rutieră, precum şi calea ferată a podului.

Minsterul ucrainean al Apărării a comparat acest atac cu cel care a scufundat crucişătorul ‘Moskva’ în Marea Neagră în aprilie, alt ‘simbol al puterii ruse în Crimeea ucraineană’. „Ce urmează pe listă, rusnacilor?”, se afirmă în comentariul ministerului postat pe Twitter.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a parafrazat la rândul său pe Telegram versuri ale poetului ucrainean Taras Şevcenko despre „soarele care se ridică deasupra podului în flăcări”.

„Astăzi este o ocazie perfectă pentru a revedea câteva poeme ale lui Taras Şevcenko”, a ironizat SBU.

Poşta ucraineană a anunţat, la rândul său, că se pregăteşte să imprime timbre cu efigia „Podului Crimeii” sau, mai exact, „cu ceea ce a mai rămas din el”.

Şeful poştei, Igor Smelianski, a publicat pe Facebook desenul acestor noi timbre arătând o explozie pe podul Crimeii şi un altul reluând o scenă iconică din filmul ‘Titanic’.

Poşta ucraineană a imprimat deja timbre pentru a celebra distrugerea crucişătorului ‘Moskva’ şi altele arătând un tanc rusesc remorcat de un tractor ucrainean.

Niciun oficial ucrainean nu a revendicat totuşi responsabilitatea directă în atacarea podului, care intervine la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin – căruia îi era foarte drag acest proiect – şi-a sărbătorit cea de-a 70-a aniversare. aniversare

Ucraina îşi înmulţise deja glumele şi comentariile ironice cu privire la exploziile care au avariat baze ruseşti în Crimeea în cursul verii, dar nu a recunoscut că ar fi la originea acestora decât după mai multe luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri