Caută
Close this search box.

BVB a închis pe roşu şedinţa de tranzacţionare de joi

Bursa de valori

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 26,429 milioane de lei (5,39 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,42%, până la 10.829,82 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,42%

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat în scădere cu 0,36%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,05%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în coborâre cu 0,22%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a consemnat un recul de 0,33%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,58%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 9,54 milioane de lei, titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 3,74 milioane de lei, şi cele ale Romgaz – 2,12 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact (+14,81%), Sinteza (+11,88%) şi Rompetrol Rafinare (+8,33%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Şantierul Naval Orşova (-3,25%), Turbomecanica (-2,46%) şi Digi Communications NV (-2,34%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri