Caută
Close this search box.

Cărbunaru: Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la evenimentul desfăşurat la fabrica IVECO

cărbunaru

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la evenimentul desfăşurat la fabrica IVECO, din Dâmboviţa, dar pregătirea vizitei a corespuns cu perioada în care premierul era şi ministru interimar al Apărării.

”Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţie, dar momentul în care s-au derulat pregătirile pentru efectuarea acestei vizite, implicând doi demnitari de înalt nivel, procedura de pregătire este una mai laborioasă, nu se face de pe o zi pe alta, a corespuns această perioadă de pregătire a vizitei cu momentul în care premierul în exerciţiu era şi ministru interimar al Apărării”, a spus Dan Cărbunaru.

El a precizat că, şi pe fondul tranziţiei recent efectuate cu preluarea mandatului de către domnul Angel Tîlvăr (..) putem considera în egală măsură că, deşi astăzi a lipsit de la întâlnire, ministrul Apărării fusese invitat, dar această situaţie a generat chestiuni tehnice ce s-a întâmplat astăzi”.

Premierul Nicolae Ciucă, care a vizitat azi, împreună cu liderul PSD Marcel Ciolacu, fabrica IVECO din judeţul Dâmboviţa, a fost întrebat de ce la eveniment nu a participat şi noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, el afirmând că a fost o chestiune de necorelare, pentru că a crezut că îl va anunţa preşedinte Ciolacu, iar liderul PSD a considerat că-l anunţă premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri