Caută
Close this search box.

Ciucă a condamnat ameninţările politicianului maghiar la adresa jurnalistei din Radioul Public

Premierul Nicolae Ciucă a calificat drept ”un atac grav la adresa valorilor democratice” ameninţările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacţia Târgu-Mureş Paraszka Boroka.

Premierul a solicitat instituţiilor abilitate ale statului „să-şi exercite atribuţiile legale pentru protejarea reprezentanţilor mass-media”.

„Condamn public ameninţările formulate la adresa jurnalistei Radioului Public – Redacţia Târgu-Mureş, pe care le calific drept inacceptabile, reprezentând un atac grav la adresa valorilor democratice.

Libera exprimare a jurnaliştilor este o condiţie de bază a statului de drept şi o valoare fundamentală în orice democraţie. Solicit instituţiilor abilitate ale statului să îşi exercite atribuţiile legale pentru protejarea jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a celor responsabili de propagarea discursului care incită la ură şi discriminare”, a afirmat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Societatea Română de Radiodifuziune a luat poziţie, vineri, printr-un comunicat de presă, în cazul declaraţiilor unui politician maghiar la Sfântu Gheorghe făcute la adresa angajatei Radioului Public, Paraszka Boroka.

„În mesajul său, acesta spune: Puteţi să o vedeţi pe Paraszka Boroka, o puteţi auzi la Radio Târgu-Mureş. Păi dacă maghiarii nu sunt în stare să spânzure astfel de oameni, să îi elimine dintre ei, să nu ne mirăm că am ajuns unde suntem.

Asistăm la ţiganizarea secuimii şi a poporului maghiar”, spune extremistul maghiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri