Caută
Close this search box.

Macron a anunțat un sprijin de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova

Republica Moldova va primi un nou ajutor internaţional de peste 100 milioane de euro, cu scopul de a face consecinţelor războiului în Ucraina, între care criza energetică şi afluxul de refugiaţi, precum şi pentru a continua reformele demarate în vederea aderării la UE, a anunţat preşedintele francez, Emmanuel Macron, în cadrul Conferinţei internaţionale a donatorilor pentru Republica Moldova, care s-a desfăşurat la Paris.

„Cu scopul de a face faţă necesităţilor imediate, noi am decis să mobilizăm un nou pachet excepţional de peste 100 milioane de euro”, a spus şeful statului francez într-o conferinţă de presă comună cu omologul său moldovean, Maia Sandu, în finalul celei de-a treia Conferinţe ministeriale de sprijin pentru Republica Moldova, care a reunit la Paris 45 de delegaţii internaţionale reprezentând în special Uniunea Europeană şi SUA.

„Suntem în faţa unui război hibrid asupra Moldovei care încearcă să ne devieze de pe calea reformelor şi a integrării europene. Moldova mai trece şi printr-o criză acută a energiei.

Războiul pune în pericol alimentarea cu energie electrică şi gaz. Nu suntem siguri că putem găsi suficiente volume pentru a asigura căldura în locuinţe. Şi chiar dacă vom găsi, preţul este foarte mare pentru cetăţenii noştri. Asta ar putea pune în pericol pacea noastră socială şi securitatea”, a declarat Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Astăzi, 34 de ţări, 13 organizaţii internaţionale au răspuns la apelul de susţinere a Moldovei. (…) Pentru a acoperi nevoile imediate, am decis să mobilizăm un nou pachet excepţional de peste 100 de milioane de euro.

10 milioane vor fi trimise până la sfârşitul anului sub formă de granturi către Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, Programul pentru hrană al UNICEF, în special, pentru a ne asigura că refugiaţii au acces la căldură, hrană şi educaţie. În primele luni ale lui 2023 vom trimite generatoare de mare putere pentru spitalele din Moldova”.

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a asigurat că „România va sprijini oferind între 80-90% nevoile de consum la electricitate, încă din octombrie, şi punând la dispoziţie şi alte forme de ajutor. Guvernul de la Bucureşti a pus la dispoziţie granturi în valoare de 10 milioane de euro ca sprijin bugetar şi, până la sfârşitul acestui an, România va elibera o tranşă de 25 de milioane de euro din pachetul de 100 de milioane, sub forma unor granturi pentru proiecte în educaţie , dezvoltare regională şi utilităţi publice”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri