Caută
Close this search box.

Pornografie pe ecran la discutarea legii securității cibernetice de la Ministerul Dezvoltării

Un colaj de imagini cu conținut pornografic a fost afișat pe ecranul care asigura legătura cu participanții online, conectați la dezbatere prin platforma Zoom.

Ministerul Dezvoltării descrie situația ca fiind regretabilă, într-un comunicat de presă.

„Situația catalogată drept „breșă de securitate” la dezbaterea privind legea securității cibernetice, organizată astăzi de MCID, este regretabilă.

Imaginile respective au fost distribuite pe ecran în mod abuziv de către unul dintre participanții la dezbaterea publică din mediul online, ca urmare a transparenței depline pe care MCID o promovează.

În concret, un participant la dezbatere, cu un avatar fals, a accesat opțiunea “share screen” a platformei ZOOM și a distribuit materiale cu conținut pornografic. Altfel spus, acest incident s-a întâmplat în contextul în care ne-am dorit transparență deplină, ca de fiecare dată. Orice persoană putea accesa link-ul de conectare pe platforma ZOOM.

Am organizat o dezbatere publică mult peste cerințele legale, cu prezență fizică și online, pentru a da tuturor celor interesați șansa să participe. Aceasta transparență a fost exploatată de persoane care au tratat un subiect atât de important cu superficialitate”, potrivit Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Aceste abateri nu vor rămâne fără consecințe, asigură ministerul, care va face toate demersurile necesare pentru identificarea celor vinovați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri