Caută
Close this search box.

SCEB a organizat evenimentul „Competitive Intelligence versus Fake News”

Supreme Council of European Business (SCEB) a organizat recent, la Grand Hotel Continental, evenimentul intitulat „Competitive Intelligence versus Fake News”.

Conform unui comunicat de presă, tema a fost abordată de către Emil Hedeşiu – membru al board-ului internaţional – şi de către Bogdan George Rădulescu – doctor în ştiinţele comunicării, Universitatea Babeş-Boylai, Cluj Napoca.

Accentul a fost pus pe impactul pe care ştirile false îl au asupra companiilor şi pe modalitatea în care antreprenorii pot utiliza Competitive Intelligence ca un instrument eficient de combatere a acestora.

Prezentarea lui Emil Hedeşiu a avut drept element central informaţia, în special analizată ca o ştire falsă despre o companie. Aceasta are un conţinut semnificativ de date, atât pentru cel care o elaborează şi o lansează, cât şi pentru compania care trebuie să fie discreditată în percepţia publicului ţintă.

Cele trei elemente esenţiale care jalonează subiectul sunt reprezentate de: fake news, compania atacată şi activitatea structurii de Competitive Intelligence.

Bogdan George Rădulescu a vorbit despre ştirile false şi despre impactul produs asupra companiilor. Fake news pot fi fabricate pentru a provoca defăimarea organizaţiilor, pot aduce daune semnificative brandurilor, pot genera sabotaj competitiv, pot duce la pierdere clienţilor, precum şi pot avea drept consecinţă scăderea dramatică a preţului acţiunilor unei companii, se mai arată în comunicat.

În contextul actual de la nivel naţional şi internaţional, în care presiunea economică a companiilor sau a statelor este din ce în ce mai puternică, oamenii de afaceri trebuie să aibă la dispoziţie instrumente eficiente cu care să acceseze informaţii esenţiale pentru luarea deciziilor strategice sau tactice. Competitive Intelligence poate fi unul dintre ele care, utilizat la timp, să permită antreprenorilor să aibă toate datele necesare pentru a-şi dezvolta companiile în mod sustenabil şi a naviga, în siguranţă, aceste vremuri furtunoase, completează Mehmet Sumeroglu, SCEB Chairman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri