Caută
Close this search box.

Vasile Dîncu, replică târzie pentru Iohannis: Ca actor al istoriei, trebuie să scrii revista presei, nu s-o citești

vasile dîncu

Liderul social-democrat Vasile Dîncu a ținut să-i dea o replică președintelui Klaus Iohannis, la săptămâni bune după controversa care a dus la demisia sa din fruntea Ministerului Apărării. Reacţia fostului ministru a fost la B1.

Amintim că Dîncu s-a retras din funcție după declarații privind negocierile care ar trebui să existe pentru a pune capăt războiului de la granițe. Iohannis, la vremea respectivă, i-a reproșat social-democratului că nu a avut o ieșire în rând cu poziția oficială a României, a NATO și UE: „Probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei”.

În replică, Vasile Dîncu a susținut acum că oamenii de stat ar trebui să fie actori activi și să scrie revista presei, nu să o citească. El a mai precizat că, atunci când era ministru, citea sute de pagini de informări pe zi.

„Am fost foarte dezamagit (…) Am văzut declarația dlui președinte și m-am gândit, spun sincer – eu citesc nu doar revista presei, ca ministru al Apărării citești sute de pagini de informări pe zi – că nu poți să fii șeful Apărării într-o țară pe baza revistei presei și nici să conduci o țară dacă te raportezi la revista presei. Ca actori ai istoriei, trebuie să produci o politică de securitate și apărare. Trebuie să scrii revista presei, nu s-o citești.

A fost unul din momentele în care m-am gândit: dacă așa privim noi marile evenimente ale omenirii, marile evenimente istorice, orientându-ne după revista presei și în funcție de asta să acționăm, atunci e cazul să mă retrag, că nu am loc aici.

Cred că președintele nu a văzut declarația mea în întregime și a fost influențat de unii care au prezentat trunchiat ce am spus eu”, a declarat Vasile Dîncu.

Întrebat dacă n-a avut chimie cu Iohannis, Dîncu a răspuns: „Nu am încercat să am chimie cu dl președinte, deși am lucrat bine în trecut când am ajuns în interacțiune. Nu am avut conexiuni conflictuale, dar eram PE-SE-DEEE și probabil un PSD-ist nu e simpatic pentru dl Iohannis, dar am ajuns să facem coaliția asta, trebuia să fie și PSD-iștii în Guvern”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri