Vin ninsorile! Ploi şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până luni seara

ploua

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara. Meteorologii anunţă ninsori la munte.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 – 21 noiembrie, ora 18:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

De asemenea, în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

Potrivit Agerpres, la început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Pe de altă parte, până luni seara, în Bucureşti, este prognozat un regimul termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12 – 16 grade, iar cea minimă de 6 – 8 grade.

Citeşte şi: Ajutoarele de încălzire pentru 4 milioane de români se negociază

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *