Caută
Close this search box.

Acoperişurile Aerostar Bacău sunt acum parc fotovoltaic

aerostar

Compania Aerostar Bacău şi-a construit un parc fotovoltaic cu o putere instalată totală de 3 MW.

Aerostar este producător de componente şi ansambluri pentru aviaţie. Investiţia este de 3 milioane euro, arată un anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Aerostar anunţă realizarea în anul 2022 a unei investiţii, în valoare de trei milioane de euro, din surse proprii, constând în securizarea energiei prin implementarea unui parc fotovoltaic.

Având responsabilitate faţă de angajaţi şi faţă de comunitate de a construi un viitor sustenabil, Aerostar investeşte pentru obiective durabile care să contribuie la reducerea efectelor de incălzire globală şi la obţinerea neutralizării climatice.

Astfel, în anul 2022, Aerostar a dus la îndeplinirea obiectivului ce contribuie la creşterea sustenabilităţii şi la reducerea consumului de energie electrică prin implementarea parcului fotovoltaic, pentru a beneficia de energia verde din sursă proprie”, anunţă compania.

Parcul fotovoltaic este format din peste 7.000 de panouri, amplasate pe acoperişul clădirilor deţinute de Aerostar, având o putere instalată totală de 3MW.

Perioada de implementare a investiţiei a fost trimestrul III şi IV 2022.

În perioada 1 ianuarie-30 septembrie compania a realizat şi pus în funcţiune investiţii din surse proprii în valoare de 8,97 milioane lei. La acestea se adaugă investiţii financiare în valoare de 50,31 milioane lei constând în achiziţia de acţiuni de pe piaţa de capital.

Aerostar Bacău a înregistrat o creş­tere de 30% a afacerilor în pri­mele nouă luni din acest an, la 317,36 mi­lioane lei.

La 30 septembrie 2022, Aerostar a vândut produse şi servicii pe piaţa internă în valoare de 90,12 milioane lei, iar pe piaţa externă în valoare de 227,19 milioane lei.

Aproximativ 72% din cifra de afaceri reprezintă vânzări la export. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, procentul de vânzări la export a fost în scădere pe zona Asia şi Africa, însă s-au înregistrat creşteri semnificative în procentul de vânzări pe piaţa din Europa şi pe piaţa internă.

Compania are o capitalizare de 1,17 miliarde lei. Aerostar este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub codul ARS. Are circa 1.800 de salariaţi.

Este producător în industria aeronautică şi de mentenanţă de nivel industrial pentru avioane civile şi militare, conform News.ro.

În România furnizează servicii de reparaţie pentru avioane militare şi reparaţie piese şi componente electronice pentru avioane militare, modernizări, integrări şi mentenanţă pentru sistemele de aviaţie militară, servicii de reparare ale sistemelor şi ale lansatoarelor şi produse de aviaţie civilă.

În Europa furnizează servicii de mentenanţă pentru aviaţia civilă, produse de aviaţie (sisteme trenuri de aterizare, piese mecanice, ansamble şi subansamble), echipamente electronice şi echipamente de sol.

În Asia şi Africa furnizează servicii de mentenanţă aviaţie civilă şi în Canada furnizăm produse de aviaţie.

Acţionarii semnificativi ai societăţii Aerostar sunt IAROM SA Bucureşti (71,48% din acţiuni) şi EVERGENT Investments SA Bacău (15,17% din acţiuni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri