Caută
Close this search box.

Cum a reușit Guvernul să ajute mafia defrișărilor prin plafonarea prețului la lemnul de foc

transporturi ilegale

Decizia de plafonare a prețului lemnului de foc a dus la dispariția comercializării legale a acestui produs și a mutat întreaga piață în ilegalitate, potrivit publicaţiei Fanatik.

Economiștii susțin că prin această decizie, Guvernul a reușit să mute întreaga piață și lanțul de producție în economia subterană, oferind practic o oportunitate celor care se ocupă cu defrișările ilegale.

La începutul lunii octombrie, fără să fi existat o dezbatere publică pe acest subiect, premierul Ciucă anunța o ordonanță prin care era plafonat prețul lemnului de foc.

Prețul de 400 de lei impus era unul considerabil sub prețul pieței, în condițiile în care în unele magazine de bricolaj acesta ajungea și până la 1.500 de lei (prețul variază în țară în funcție de costurile de transport). La fel, prețul pe tonă la brichete și peleți suferea ajustări importante, fiind stabilit la 1.500 de lei, respectiv 2.000 de lei, față de prețul de 4.000 de lei, care era practicat la acea dată.

Spre deosebire de plafonarea prețului la energie, acolo unde distribuitorii sunt compensați cu diferența față de prețul pieței, în cazul lemnului de foc măsura nu include nicio compensare pentru producători, autoritățile justificând această decizie prin ideea că prețurile de producție sunt fixe.

Decizia este criticată de economiști, aceștia atrăgând atenția că efectul imediat al acestei politici avea să fie dispariția lemnului de foc din comerț, dar criticau și faptul că măsura se aplică in-discriminant, adică de această plafonare beneficiază și persoanele înstărite, care nu au nevoie de acest ajutor. „Fixarea prețului unui produs în afara pieței are ca efect penuria, mai ales atunci când calculul pe care îl face guvernul și impune un astfel de preț este departe de ceea ce înseamnă costuri. În momentul de față va apărea o piață alternativă în care prețul va fi prețul corect sau va apărea această plată în plic a lemnului, adică scriem pe factură 400 de lei, dar tu-mi dai 500, existând o plată informală de 100 de lei, pentru că până la urmă omul care vrea să se încălzească”, declară profesorul de economie Cristian Păun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri