Crăciunul – cea mai iubită şi mai aşteptată dintre toate sărbătorile populare şi creştineşti ale românilor – este însoţită, în fiecare an, de multe tradiţii şi obiceiuri. La 25 decembrie creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.
Mântuitorul a venit pe lume într-un sat liniştit, unde a sosit, la ceas de seară, Fecioara Maria – care, simţind că i-a venit sorocul să nască, a bătut la o poartă, cea a lui Moş Ajun, şi i-a cerut găzduire.
Moş Ajun i-a spus că este om sărac şi a trimis-o la fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun, conform volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Crăciuneasa – soţia lui Moş Crăciun – era o femeie miloasă şi bună la suflet, aşa că i-a oferit adăpost Maicii Domnului, însă nu în casă, pentru că se temea de mânia lui Moş Crăciun, ci în grajdul animalelor. Acolo l-a născut Fecioara Maria pe Iisus. Când Moş Crăciun a aflat cele petrecute, s-a mâniat şi i-a tăiat mâinile soţiei, dar Fecioara Maria a făcut o minune – a pus mâinile Crăciunesei la loc, a suflat peste ele şi mâinile s-au lipit. Uimit, Moş Crăciun a înţeles minunea, iar la venirea magilor a aflat că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus. El s-a căit şi a cerut iertare lui Dumnezeu, devenind astfel primul creştin şi sfântul cel mai bătrân – soţul femeii care a moşit-o pe Fecioara Maria. Această minune a dus la transformarea lui Moş Crăciun într-un om blajin, plin de bunătate şi de compasiune. De atunci, sărbătoarea Crăciunului e însoţită de colinde şi mesele rituale.
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, purtând cizme negre şi căciulă roşie şi având o barbă mare şi albă, notează volumul amintit.
Colindele de Crăciun
Tradiţia colindelor şi a cetelor de colindători care merg din casă în casă, transmiţând prin texte cântate sau strigate, prin măşti, dansuri, urări de bine este foarte veche, scrie Agerpres.
Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând „Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare, se arată în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” de Ion Ghinoiu (Editura Elion, 2002).
Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este cel prin care colindătorii aduc vestea naşterii lui Hristos: „Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut”. Când colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă şi le oferă colaci, mere şi nuci.
Un alt colind binecunoscut este cel care redă momentul ivirii stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi – „Steaua sus răsare”. La fel de cunoscute sunt şi colindele „Trei păstori se întâlniră”, „O, ce veste minunată”, „În oraşul Viflaim”. Un alt obicei de Crăciun este umblatul cu capra. Acesta ţine, de obicei, de la Crăciun până la Anul Nou. Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, iar aceasta sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn, menţionează volumul „Cartea de Crăciun”.
Bradul de Crăciun
Pomii au reprezentat un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 – 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 – 27 septembrie 1914) al României.
În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. În dimineaţa de 25 decembrie, copiii se trezesc bucuroşi şi nerăbdători să descopere ce daruri le-a lăsat Moş Crăciun sub brad.
