Caută
Close this search box.

Neamţ: Aproape 14.000 articole pirotehnice, găsite de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare la Roman

Aproape 14.000 articole pirotehnice au fost găsite de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare în municipiul Roman, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

„Din cercetări a reieşit faptul că persoanele în cauză, cu vârste de 58 şi 64 ani, din Roman, nu ar fi fost autorizate să desfăşoare activităţi de comercializare a articolelor pirotehnice. Astfel, au fost ridicate, în vederea confiscării, 13.800 articole pirotehnice”, precizează informarea transmisă de către IPJ Neamţ.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept şi comercializarea articolelor pirotehnice persoanelor care nu au împlinit 18 ani.

În activităţi au fost angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri