Caută
Close this search box.

Vasile Dîncu: Nu se comunică cu preşedintele foarte mult

vasile dîncu

Nu se comunică cu preşedintele foarte mult, ci sunt comunicări instituţionale, a spus Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării.

Declaraţia a fost făcută de Dîncu în emisiunea Talk News, de la Prima News TV, despre momentul demisiei din funcţie.

El a arătat că multă lumea i-a sugerat „să mă duc să vorbesc cu preşedintele”. Despre decizia de a părăsi postul de ministrul, el a arătat că avea foarte multe proiecte şi a simţit că i se blochează câteva proiect şi a înţeles de unde vin presiunile, iar în momentul acela a zis că nu vrea să suporte alţii inabilitatea sa de comunicare cu preşedintele României.

Vasile Dîncu a declarat, întrebat de ce s-a retras din funcţia de ministru şi dacă au existat presiuni, că ajungea într-o situaţie în care să nu îşi poată continua activitatea aşa cum ar fi dorit.

”Aveam foarte multe proiecte şi am simţit că mi se blochează câteva proiecte, am şi înţeles de unde vin presiunile şi, în momentul acela, am zis că nu vreau să suporte alţii poate inabilitatea mea de comunicare cu preşedintele României”, a arătat fostul ministru al Apărării.

Întrebat cum se comunică cu preşedintele, Vasile Dîncu a spus, conform News.ro:

”Nu se comunică cu preşedintele foarte mult, sunt comunicări instituţionale, de cele mai multe ori prin scrisori. Am vorbit de câteva ori, am fost şi la CSAT. (..) Multă lumea mi-a sugerat să mă duc să vorbesc cu preşedintele.

Să mă duc, că ceva, există o chestiune care ne încurcă. Ce să vorbesc? Mi-a reproşat că nu citesc revista presei, m-am retras şi citesc revista presei”.

Vasile Dîncu a spus, întrebat dacă a înţeles de unde a plecat această ruptură, că ”chiar dacă a înţeles, nu vreau să spună public, pentru că ţine de statutul ministrului Apărării”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri