Caută
Close this search box.

Vergelatul, ritualul de aflare a ursiţilor în noaptea de Anul Nou, în Mureş

În unele sate din judeţul Mureş, noaptea dintre ani, numită Vergel, este considerată un timp favorabil magiei în care pot fi prevestite evenimente majore din viaţa omului prin ritualuri specifice, aşa cum este şi Vergelatul, un ritual de aflare a ursiţilor.

Potrivit unor însemnări dintr-o culegere de folclor aflată în lucru, aparţinând profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca din comuna Sânpetru de Câmpie, în noaptea dintre ani există o serie de ritualuri şi obiceiuri specifice zonei, prin care nu doar că se află ursiţii în cazul celor necăsătoriţi, ci şi cum va fi vremea pe parcursul anului care urmează, potrivit Agerpres.

„Noaptea dintre ani are o însemnătate deosebită nu numai că reprezintă un prag, dar aceasta era considerată un timp magic pentru a putea prevesti timpul sau evenimente importante din viaţa omului. Acum era momentul oportun pentru a privi cerul şi a vedea ce semne oferă muritorilor, aflaţi în faţa unei mari necunoscute.

Din timpul în care Revelionul nu era atât de important ca identitate temporară, noaptea dintre ani era numită Vergel, iar obiceiurile de aflarea ursiţilor era numit vergelat. Acest obicei este legat de sărbătorile de iarnă şi se referă la aflarea sorocului pentru tineri. Băieţii şi fetele se adunau, în seara de Revelion, la o casă din sat mai încăpătoare unde se „vergelau”. Înainte de a trece în noul an, un băiat mai dezgheţat la minte şi vorbăreţ, îşi procură din timp următoarele lucruri: o bucată de pâine, un inel de aur, cărbune, pieptene, ceapă şi sare.

Tinerii care participau la acest joc părăseau încăperea, timp în care cel mai sus amintit, aşeza aceste lucruri pe masă, acoperindu-le cu câte o farfurie. Tinerii erau apoi invitaţi în cameră şi fiecare îşi alegea o anumită farfurie din cele care ascundeau câte un obiect. În funcţie de obiectul găsit aşa era şi ursitul”, se arată în culegerea profesorilor Cornel Banu şi Mihai Teodor Naşca.

Pâinea era asociată cu bunătatea viitorului soţ sau soţie, inelul de aur reprezenta bogăţia imensă a viitorului ales sau aleasă, dar şi şansă mare de căsătorie. De asemenea, cărbunele însemna că ursitul avea tenul închis, pieptenele însemna un bărbat galant, ceapa  – un om colţos, un om rău sau iute la mânie, iar sarea, un om cu stare materială bună, un om cu înţelepciune.

„Se mai nimerea ca din cele ursite, în seara de Revelion să fie şi adevărate, însă se cunoaşte faptul că viaţa este şi aşa cum ţi-o faci, iar viitorul ţine şi de şansa pe care o ai.

Obiceiul era încheiat prin servirea de mâncare şi băutură, de regulă vin, despre care se spune că de sărbătorile Crăciunului nu trebuie să lipsească de pe mese. Trebuia să fie veselie, iar veselia era întreţinută, pentru că noul an trebuia să te găsească în voie bună, deoarece cum era prima zi a anului, aşa era tot anul”, a spus Mihai Teodor Naşca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri