Caută
Close this search box.

Vestea bună a recensământului

Suntem din ce în ce mai puțini și tot mai în vârstă, arată primele informații oficiale actualizate. România a pierdut peste un milion de locuitori de la ultimul recensământ, peste 5% din populație, potrivit datelor provizorii anunțate de INS.

Cea mai mare scădere, spun specialiștii, este în rândul populației active, cei care muncesc și susțin economia. Singura veste bună este că a crescut numărul persoanelor cu un nivel de educație peste medie.

Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică, în România, populația rezidentă este de puțin peste 19,53 milioane de persoane, în scădere cu peste un milion față de acum zece ani când eram peste 20 de milioane. Din total, 51,5%, adică peste 9,8 milioane, sunt femei.

Aproape jumătate din populația rezidentă este formată din persoane care şi-au întemeiat legal o familie. Două persoane din cinci nu au fost niciodată căsătorite, iar persoanele văduve reprezintă 5,2% din totalul populației rezidente.

A crescut însă nivelul de educației în rândul populației. Peste 43,45% au terminat liceul sau o formă de învățământ postliceală, profesională sau tehnică, față de 37%, în urmă cu 10 ani.

16% dintre persoane rezidente în țară au studii superioare, față de 12% – la recensământul din 2011. România numără în prezent 143.000 de persoane analfabete, aproximativ jumătate faţă de acum 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri