Sunt ani buni de când fotbalul românesc nu mai părăsește sala de terapie intensivă. Adeseori intubat și sub efectul unor perfuzii ticsite cu substanțe întremătoare, mai mult sau mai puțin eficiente, sportul-rege mioritic se zbate plăpând să supraviețuiască în lumea fotbalului contemporan. Susținătorii lui pătimași nu și-au pierdut speranța că acesta va reuși, în cele din urmă, să-și revină, dar după modul în care reacționează la tratament, orizontul unei revigorări grabnice este încă îndepărtat.
La căpătâiul acestuia s-au perindat și se perindă tot felul de specialiști îndoielnici, cu diplome și atestate internaționale în tămăduirea jocului cu balonul rotund, dar cu toate acestea efectele terapeutice întârzie să apară. Sleit și livid, fotbalul românesc respiră tot mai greu cu ajutorul unor dispozitive de ventilație financiară precare și dubioase. Presiunea aparatelor care îi pompează valuta necesară este foarte mică raportată la trebuința de împrospătare și refacere, de care ar avea nevoie pentru o existență decentă.
Motivele care au împins fotbalul nostru spre starea letargică în care se află astăzi sunt multiple și discutabile. O analiză pertinentă a acestora necesită mult spațiu editorial, motiv pentru care n-am să mă lansez într-o descriere și examinare a lor. În schimb, am să ofer o umilă părere cu privire la una din cauzele severe, care continuă să mențină acest sport în zona de neputință și ridiculizare.
Deunăzi am auzit în spațiul public o explicație nostimă despre decăderea acestei ramuri sportive atât de îndrăgite de suporteri. Un confrate punea regresul fotbalului din țara noastră pe seama unei arii de selecție în continuă descreștere. Copiii zilelor noastre au înlocuit maidanul cu imbatabilul confort din fața calculatorului, afirmație care nu poate fi combătută în niciun fel. Cu acest punct de vedere am fost și sunt de acord. Noi, cei trecuți de prima tinerețe, avem percepția corectă asupra copilăriei din perioada comunistă comparativ cu cea proiectată de noua orânduire capitalistă. Prin urmare, achiesez la aserțiunea tovarășului meu de profesie, dar cu mențiunea explicită că ea nu are nicio legătură cu aria de selecție într-o ramură sportivă. Este adevărat că nu mai vin atât de mulți copii să se înregimenteze la un club de fotbal, dar cantitatea participanților nu are legătură cu valoarea lor și a celor care coordonează și desfășoară activitatea de selecție. Cea mai simplă dovadă a ceea ce susțin o reprezintă naționala de fotbal a statului Uruguay a cărui populație nu depășește 3,5 milioane de locuitori. Cu toate acestea, naționala „Celeste” are performanțe deosebite în competițiile internaționale, fiind cea mai titrată reprezentativă în Copa America! Dacă teoria ariei de selecție ar sta în picioare, ar însemna că în top 10 fotbaliști ai lumii ar trebui să întâlnim fotbaliști chinezi, indieni, pakistanezi ș.a.m.d. Ori nu-mi amintesc de vreo echipă de club performantă sau de vreun jucător de fotbal faimos din aceste țări cu o arie de selecție foarte mare.
Dacă vom da la o parte acest val de ipocrizie care ne împresoară viața de zi cu zi, vom constata, fără un efort prea mare, că ceea ce ne lipsește pentru a performa – și este valabil în orice domeniu de activitate, nu numai în sport – sunt specialiștii. Adevărații specialiști! Cei care, prin zestrea lor spirituală, au capacitatea de a oferi omenirii creații de mare valoare. În spatele oricărui succes vei descoperi o minte ageră, un spirit creator, o persoană educată și înzestrată cu o cultură remarcabilă. De la temelia și până la vârful unei izbânzi descoperi talentul și munca unor meșteșugari, a căror pricepere transformă urâtul în frumos și întunericul în lumină.
Selecția copiilor la fotbal, formarea și dezvoltarea lor, până la dobândirea statutului de jucător profesionist, stă în măiestria dascălului, cel care prin competențele sale cognitive, practice, atitudinale și sociale are puterea de a face din copilul venit la stadion un bun național pentru echipa reprezentativă a țării. Din păcate, marea lacună a fotbalului românesc rezidă în lipsa unor antrenori de valoare, de la nivelul cel mai de jos al pregătirii și până pe treapta cea mai înaltă de exercitare a acestei profesii.
La o simplă privire spre băncile de rezerve constatăm tot felul de anomalii specifice fotbalului carpatin, abateri flagrante care clarifică, în mare măsură, slăbiciunea rezultatelor din acest domeniu. Oricâtă experiență ai acumula în calitate de jucător, fără un studiu riguros într-o școală de renume nu ai cum să obții performanțe notabile ca antrenor. Admit că ar putea exista și excepții. Un autodidact care, prin calitățile sale native, atinge un anumit prag al cunoașterii. Cu toate acestea, este greu de crezut că un asemenea ucenic solitar ar reuși să ajungă la nivelul celor trecuți printr-un proces educațional de înțelegere și asimilare a trăsăturilor și particularităților domeniului de competență. Prin caracterul său planificat și metodic, prin expertiza unor dascăli versați, școala rămâne, fără putere de tăgadă, principala sursă de educare și modelare a elitelor, fundamentul formării specialiștilor de orice fel, singurul laborator în care îți sunt trasate reperele valorice și etice ale unui parcurs profesional de succes.
Fotbalul românesc nu se poate ridica din nămolul insuccesului în care s-a afundat decât prin apariția unor antrenori destoinici, cu o pregătire polivalentă și aprofundată în cultura fotbalului modern, antrenori cu o vocație pedagogică ale căror metode și procedee de lucru pot transforma talentul unui copil într-un giuvaier. Printre acțiunile de salvare a fotbalului românesc trebuie să se regăsească și aceea de creștere a calității proceselor de formare și perfecționare a antrenorilor de fotbal. Deficitul de dascăli cu o înaltă calificare în materie de fotbal este vizibil cu ochiul liber. Progresul acestui sport depinde, într-o foarte mare măsură, de valoarea resursei umane în a cărei răspundere intră selecția și pregătirea copiilor și tinerilor fotbaliști. Indiferent cât de talentați ar fi prichindeii, dacă intră pe mâna unor ageamii viitorul lor este compromis.
Orice domeniu de activitate se dezvoltă prin calitățile și contribuțiile propriilor specialiști. Doar ei au capacitatea de a ridica sistematic ștacheta performanței. În absența lor, sfera de activitate orbecăie prin cotloanele ignoranței și neputinței. Pentru a suprima dependența de eșec, fotbalul românesc are nevoie de o clasă de antrenori iscusiți, capabili în orice moment să treacă cu brio examenul de competență.
