Caută
Close this search box.

Gigel Manta şi-a ucis copilul cu cuţitul de tăiat porcul

gigel manta

Aflat în arest preventiv, după ce şi-a ucis copilul, cu cuţitul de tăiat porcul, Gigel Manta nu regretă fapta.

Bărbatul din localitatea Ivănești, comuna Pădureni, a cerut judecătorilor vasluieni înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară.

Judecătorii au luat act de cererea formulată, dar au respins-o, ca nefondată. Gigel Manta este călăul care, cu mințile îmbibate în alcool și pe fondul unei agresivități crunte, și-a atacat fiul cu cuțitul cu care voia să taie un porc.

Lama ascuțită i-a atins copilului un vas de sânge important, motiv pentru care s-a instalat rapid, până să ajungă salvatorii, șocul hemoragic.

Andrei s-a stins în brațele cadrelor medicale de la Ambulanță, în timp ce oamenii din jur, vecinii care știau ce copil bun și muncitor era, murmurau rugăciuni ca băiatul să fie salvat.

Alcoolicul transformat în călău pentru propriul copil era atât de beat, încât criminaliștii veniți la locul faptei nici nu au avut cu cine vorbi.

Individul se uita spre băiatul care își dădea încet sufletul, cu ochii injectați de băutură, fără să pară că întelege ce se întâmplă, scrie Vremea Nouă.

Tragedia a stârnit o furie teribilă în rândul localnicilor care știau că Andrei era un copil cuminte, care învăța bine și muncea cât un om mare.

Oamenii din Ivănești spun că Andrei era pus să munceacă precum un om mare. Avea si un deget rupt si multe răni pe corp, făcute de calul pe care îl avea în grijă, dar și de la muncile pe care le făcea zilnic.

Un selfie făcut de băiat într-o oglindă dintr-o baie, cel mai probabil, din Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir”, unde era în clasa a IX-a, îi arată ochii albaștri și senini, într-un contrast tulburător cu mâinile bătătorite de la atâta muncă grea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri