Caută
Close this search box.

Medicul Beatrice Mahler: Tot mai mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii severe

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a declarat miercuri că la unitatea sa medicală ajung mulţi pacienţi cu infecţii respiratorii care au pneumonii.

Conform sursei citate de Agerpres, cel puţin în ultima săptămână, este mai frecvent virusul gripal, dar şi virusul sinciţial respirator, decât virusul SARS-CoV-2.

Mahler spune că formele de afectare sunt severe, mai ales la persoanele cu comorbidităţi.

Avem un număr mare de pacienţi care ajung la Institutul „Marius Nasta” cu infecţii respiratorii cu pneumonii, iar agentul infecţios, cel puţin în ultima săptămână, pare să fie mai frecvent virusul gripal şi virusul sinciţial respirator decât virusul SARS-CoV-2, aşa cum eram obişnuiţi în ultimii ani. Formele de afectare sunt severe la persoanele relativ tinere cu comorbidităţi, adică pacienţi care au afecţiuni respiratorii, dar care necesită internare pentru complicaţii. Complicaţii respiratorii şi una dintre dintre cele mai frecvente este hemoptizia şi sigur insuficienţa respiratorie„, a declarat Mahler, pentru Agerpres.

Potrivit managerului, actualele cazuri de gripă şi infecţii respiratorii sunt mai complicate, întrucât „vin însoţite de pneumonii extinse cu floră rezistentă la antibiotice”.

Nu trebuie să uităm de consumul de antibiotice excesiv care s-a produs în aceşti doi ani de pandemie, iar acum tratăm pneumonii bacteriene secundare infecţiei virale pentru că pacienţii care necesită internare au dublă afectare – atât virală, cât şi bacteriană. Pneumoniile acestea mixte trebuie tratate şi din păcate de foarte multe ori ne lovim de rezistenţă la antibiotice, o problemă din nou destul de nouă. Nu era neaşteptată, dar este dificil de gestionat, aş spune„, a declarat medicul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri