Caută
Close this search box.

O căţeluşă deşteaptă l-a demascat Poliţiei pe criminalul din Bran

căţeluşă

Bata este o căţeluşă care după aspect ar putea fi lup belgian sau o corcitură a acestuia. Are 4 ani și 11 luni şi antrenată pentru prelucrarea urmei și mirosului.

Ea este cățelușa isteaţă care i-a ajutat pe criminaliștii implicați în cercetarea oribilei crime de la Bran.

Ea a fost cea care s-a oprit în dreptul gardului locuinței criminalului și nu s-a mai mișcat de acolo.

A fost un indiciu suficient de puternic pentru ca polițiștii să nu mai bâjbâie și să se oprească în dreptul curții indicate de Bata, drept zonă de interes pentru cauză.

Odată ce dubla crimă a fost descoperită, la Bran a fost o adevărată desfășurare de forțe ale Poliției.

Pe lângă criminaliști din Brașov și București, sprijiniți de polițiștii de la operațiuni speciale, în anchetă a fost implicată și Bata, unul dintre câinii antrenați în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Brașov, pentru depistarea de urmă și miros.

Echipele de polițiști erau pregătite pentru căutări ample prin pădurile din zonă. Într-o primă fază a anchetei, s-a crezut că suspectul dublei crime a fugit după ce i-a ucis pe Nicu și Alexandra Pepine.

Satul Șimon, din comuna Bran, oferă ascunzători generoase, pentru oricine cunoaște zona, iar despre criminal s-a presupus de la bun început că este un om al locului.

Căutările terestre începuseră, dar în paralel a fost adusă și Bata, în curtea victimelor, pentru a adulmeca urmele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri