Caută
Close this search box.

Primăria Târgu Secuiesc trebuie să plătească amenda de 2.000 de lei aplicată de CNCD

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, miercuri, recursul conducerii Primăriei municipiului Târgu Secuiesc împotriva amenzii de 2.000 de lei aplicată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), la sesizarea Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), sentinţa fiind definitivă.

Preşedintele asociaţiei, Dan Tănasă, menţionează, într-o postare pe blogul personal, că, în luna martie 2019, ADEC a sesizat CNCD cu privire la faptul că pe pagina de Facebook a Primăriei Târgu Secuiesc este promovat un eveniment public, respectiv un târg de produse tradiţionale, exclusiv în limba maghiară, fapt ce constituie o „discriminare pe criterii etnice a cetăţenilor români necunoscători ai limbii maghiare”.

Potrivit acestuia, CNCD a admis sesizarea ADEC şi a emis Hotărârea nr. 54/22.01.2020, comunicată în data de 22.04.2020, prin care a decis că faptele constituie discriminare pe criterii etnice şi a aplicat Primăriei Târgu Secuiesc o amendă de 2000 de lei.

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a contestat sancţiunea în instanţă, însă Curtea de Apel Bucureşti, iar ulterior şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

„Primarul din Târgu Secuiesc a formulat recurs, care însă a fost respins de ÎCCJ: „Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Târgu Secuiesc împotriva Sentinţei civile nr. 279 din data de 08 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, a precizat Dan Tănasă, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri