Caută
Close this search box.

Scandal la Frăsinei, singura mănăstire din România în care femeile nu au acces

O situație fără precedent a fost creată la Mănăstirea Frăsinei din Muereasca, Vâlcea, cunoscută drept „Athosul României”.

Aici s-a schimbat rânduiala obișnuită la „biserica din vale”, lăcașul de cult pentru femei, potrivit Adevarul.

Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea este singurul lăcaș de cult secular din țara noastră în care se respectă cu strictețe „regulile athonite” impuse în urmă cu un secol și jumătate de către starețul de la acea vreme, cunoscut astăzi drept Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

La fel ca la „Muntele Sfânt”, aici este interzis consumul de carne, iar slujba se face de la miezul nopții până dimineața. În plus, tot de atunci a fost interzis accesul femeilor în mănăstire.

La doi kilometri depărtare, la baza dealului pe care se află mănăstirea, a fost ridicat, exact lângă piatra de legământ a Sfântului Calinic, după cel de-al Doilea Război Mondial un alt lăcaș de cult dar pentru femei, cunoscut astăzi drept „biserica din vale” sau „biserica de jos”.

De prin luna octombrie, aici a izbucnit un adevărat scandal care a implicat și numele Mănăstirii Frăsinei, cu care toată lumea asociază acest lăcaș de cult mai nou.

De atunci trenează problema ce pare să nu-și găsească nici o rezolvare. Enoriașele s-au declarat împotriva deciziei reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române de a se reveni la vechile reguli athonite care impuneau contact cât mai puțin sau deloc cu femeile, din partea călugărilor de la Frăsinei.

Decizia care a provocat adevărate răzmerițe la „biserica din vale” a plecat de la schimbarea conducerii Mănăstirii Frăsinei. De atunci li s-a interzis „sfinților părinți făcători de minuni” să mai coboare la biserica de femei. Au fost desemnați doar doi dintre aceștia, mai în vârstă, pentru slujbele de la biserica pentru femei, și s-a decis ca oficierea ritualurilor religioase să aibă loc doar la sfârșit de săptămână și de sărbători.

Foto: Facebook

Dar, pentru a înțelege mai bine problema se cuvine să explicăm contextul istoric în care a apărut „biserica din vale” și legătura acesteia cu Mănăstirea Frăsinei – „Athosul românesc”.

Se fac multe confuzii când vine vorba despre Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. În pădurile de la marginea comunei Muereasca a apărut în anii 1700 prima comunitate monahală, întemeiată de doi călugări care s-au retras aici pentru a fi departe de zgomotul lumii. Datorită lui Ilarion și Ștefan a apărut primul schit. După mai bine de jumătate de secol, „biserica veche” din curtea cimitirului a fost refăcută în forma pe care o are și astăzi. Ea poartă hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. A fost jefuită de austrieci la finele secolului al XVIII-lea, în timpul ocupației Olteniei, eveniment care a marcat profund comunitatea monahală de la acea vreme, biserica fiind părăsită. Citeşte textul mai departe AICI

Un răspuns

  1. Am primit multe binefaceri in viata noastra de la Manastirea Frasanei asa ca acum avem o datorie sa luptam impotriva acestei sminteli , chiar daca ea vine de la un mitropolit, episcop, staret . Sa ne rugam pentru sufletele si mintile lor tulburate si smintite de planuri diabolice ! Au ales si foarte bine momentul : postul Craciunului si toata pleiada de sarbatori care usureaza si bucura sufletul omului ! Au vrut cu tot dinadinsul sa ne strice sarbatorile prin sminteala lor ! Sa i ierte Dumnezeu si sa revenim cat mai repede la normal !

    Cine a rostit / scris blestemul sa l desfaca urgent si manastirea sa revina credinciosilor, deopotriva barbati si femei.

    Trebuie sa facem presiuni asupra patriarhului Daniel sa ia act de ce se intampla in biserica pe care o pastoreste si sa – i pedepeasca pe cei care ne smintesc in loc sa ne incurajeze pe drumul rugaciunii . Oricum nu e nici primul nici ultimul ierarh care se intoarce impotriva credinciosilor , numai ca o face cu asupra de masura si intr un mod atat de scandalos pentru o fata bisericeasca .

    Mitropolitul de Oltenia, episcopul de Valcea , noul staret -de numai vreo doua luni al Frasaneiului – gireaza un document care nu face cinste bisericii. Am convingerea ca nici parintii de la Frasanei nu sunt de acord , am discutat cu cineva de acolo inainte de Craciun . Nu a existat niciun motiv pentru care sa se recurga la acest gest . Vechiul staret al manastirii nu ar fi fost de acord cu asa ceva , au profitat de retragerea lui . Vechiul staret este un sfant pe Pamant , unul dintre marii duhovnici ai tarii , are o varsta venerabila si un iubitor de oameni care se roaga in permanenta pentru neputintele si pacatele noastre si incearca ,atat cat Dumnezeu ingaduie, sa ne faca vietile mai usoare si mai frumoase ! Slava lui Dumnezeu , reuseste atat de mult daca si credinta noastra este puternica ! S a retras din cauza varstei inaintate care l impiedica sa si indeplineasca indatoririle si imediat superiorii lui au profitat.

    La vremea sa , Sfantul Calinic a fost indreptatit sa si apere ctitoria si legamantul Sfantului Calinic a fost respectat cu sfintenie si va fi respectat in continuare , biserica din vale nu deranjeaza monahii , e la vreo doi km distanta de biserica si de izvorul Sf Calinic . La biserica din vale veneau monahi sa slujeasca numai in sarbatori si coborau mai des numai duhovnicii . Faptul ca un mitropolit , un episcop , un staret s au hotarat sa desparta pe credinciosi de duhovnicii lor nu cred ca este pe placul lui Dumnezeu si nu respecta canoanele bisericii . Suntem multi cei care ne am legat ,de ani de zile, vietile de Frasanei si mergem regulat acolo pentru rugaciune. Cei care cred altfel nu au avut o legatura stransa cu biserica si cu Frasaneiul ,in special, si vorbesc in desert !

    Sa ne unim fortele si cu post si rugaciune sa ne indreptam catre patriarhul Daniel pentru rezolvarea acestei situatii. Lucrurile trebuie sa revina in matca lor , e clar ca rugaciunile si slujbele facute la Frasanei nu sunt pe placul unora tocmai prin puterea lor , putere care vine deopotriva de la sfinti parinti monahi si de la credinciosi care prin credinta , postul si rugaciunea lor zadarnicesc niste planuri diabolice .

    Imi pun mare incredere in patriarhul Daniel , mai degraba cred ca vor fi destituiti din functiile lor cei care au pus blestemul decat ca Frasaneiul va fi confiscat . Liturghia trebuie sa continue sa se faca la Frasanei vale in duminici si sarbatori si sper ca ne vom intalni cu parintii nostri duhovnici cat mai curand . Postul si rugaciunea noastra pot face minuni , spre slava lui Dumnezeu , iar lupii mancatori de oi credincioase trebuie indepartati de turma lui Hristos . Asa sa ne ajute Dumnezeu ! Amin !

    ps Am scris acest manifest ca o datorie pentru sfanta manastire ,pentru multele binefaceri pe care le am primit de la Frasanei si doresc sa nu mi se intrerupa legatura cu parintele meu duhovnic . Numai moartea sa ne poata desparti si nu un ordin /blestem facut , total gratuit si nemeritat, de un slujitor sau de niste slujitori ai Domnului in momentele lor de ratacire si sminteala . Ma rog ca Dumnezeu sa le lumineze mintile si lucrurile sa revina , cat mai urgent, la normal !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri