Caută
Close this search box.

Şocant! Fost şef ANSVSA a primit salariul timp de patru ani fără să vină la muncă

Caz șocant. Direcția Sanitar Veterinară din Mureș a plătit salariul unui angajat timp de patru ani, fără ca acesta să vină la muncă. Mai mult, bărbatul a fost evaluat chiar cu excelent pentru performanțele profesionale, anunță Realitatea PLUS.

O anchetă DNA arată că șefii de la DSVSA Mureș au închis ochii, pentru că bărbatul era un om influent politic, potrivit Realitatea PLUS.

Este vorba despre Radu Chețan Roatiș, fost șef al al DSVSA Mureș și șef al ANSVSA, instituția centrală. DNA a descoperit că acesta ar fi fost plătit timp de patru ani cu un salariu fără însă să fi venit la serviciu.

Ancheta procurorilor anticorupție a fost declanșată după ce un denunț anonim a fost făcut în cazul lui Radu Chețan, în aprilie 2021. Astfel că la acea dată DNA Mureș s-a autosesizat din oficiu.

Pe lângă salariu, care a ajuns în cei patru ani la 500 de mii de lei, era pontat pentru prezența la serviciu, numele său era trecut în condica de prezență, beneficia și de concediu de odihnă și, culmea, era evaluat și de șefi, iar performanțele sale erau notate de aceștia cu „foarte bine”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri