Caută
Close this search box.

Accident grav la o grădiniţă din Deva. O fetiţă arsă pe faţă a ajuns la spital

O fetiță de 6 ani a fost stropită cu apă fierbinte pe faţă. Nenorocirea s-a petrecut la o grădiniță din Deva. Fetiţa a ajuns la spital cu răni pe faţă.

Potrivit IPJ Hunedoara, luni. 27 februarie 2023, la ora 09.30, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, în incinta unei grădinițe din municipiul Deva, o minoră în vârstă de 6 ani a fost stropită accidental cu apă fierbinte.

În timp ce se afla în sala de clasă a unei unități de învățământ preșcolar din municipiul Deva, la un moment dat, din cauza unei defecțiuni la robinetul unui calorifer utilizat pentru încălzirea sălii de clasă, a fost stropită cu apă fierbinte în zona feței, spun poliţiştii, citaţi de IPJ Hunedoara.

Fetița a fost rănită ușor, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

”În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri