Caută
Close this search box.

Corespondentul PRO TV Marius Buga, reţinut pentru acuzaţiile de act sexual cu un minor

Pro TV

Corespondentul postului PRO TV în judeţul Dâmboviţa, Marius Buga, a a fost reţinut în legătură cu acuzaţiile privind săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, au informat, miercuri, surse judiciare citate de Agerpres.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 şi 4 lit. e din Codul Penal. Faţă de persoana de sex masculin a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Jurnalistul a fost audiat, marţi, în legătură cu aceste acuzaţii aduse de un minor în vârstă de 16 ani.

Reprezentanţii televiziunii au anunţat că au aflat despre investigaţia care îl vizează pe jurnalistul Marius Buga. „Am aflat cu surprindere despre investigaţia care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acţiune imorală. Nu putem comenta această situaţie, dar suntem convinşi că autorităţile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informaţiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecţia minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, se menţionează într-un comunicat transmis de postul tv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri