Caută
Close this search box.

Fost ministru în Guvernul României a murit la 84 de ani

Fost ministru în Guvernul României, politician PNL, a murit sâmbătă, la 84 de ani.

Cunoscutul politician din guvernarea CDR, Babiuc a condus Ministerul Apărării Naționale  și Ministerul Justiției.

„Sâmbătă, 25 februarie, a încetat din viață Victor Babiuc, un politician cunoscut după 1989, retras din spațiul public de mai mulți ani. Victor Babiuc a deținut, după 1989, funcții importante în statul român: deputat în mai multe legislaturi (1990-2004), ministru al Apărării Naționale, ministru al Afacerilor Interne, ministru al Justiției, președinte al Camerei de Comerț a României. „În toate înaltele demnități care i-au fost încredințate, Victor Babiuc a probat un profesionalism și o rigoare ireproșabile.

A fost întotdeauna un om al dialogului, a respectat pe toată lumea și a avut întotdeauna ușa deschisă pentru cei care au apelat la el. Executarea unui ordin primit pe cale ierarhică, în timpul mandatului de ministru al Apărării, i-a adus peste ani o nedreaptă condamnare penală, pe care Dumnezeu nu i-a mai lăsat timpul să o îndrepte în justiție.

Toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra, cu siguranță, amintirea unui om exemplar, cu calități intelectuale, morale și sufletești de necontestat. Ne-a legat o strânsă prietenie de peste 30 de ani și pierderea lui o resimt cu o imensă durere”, a anunțat Radu F. Alexandru pe contul lui de Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri