Caută
Close this search box.

Gușă: Generalul Ciucă e ca Moș Teacă, dar nu inspiră teamă, ci doar provoacă râsete! (VIDEO)

nicolae ciucă

Există acest personaj pe care îl știți, dacă nu, vi-l amintiți, dacă nu, vi-l amintesc eu din lecturile de școală. Moș Teacă, un personaj al lui Anton Bacalbașa, un personaj care descria spiritul cazon de speță joasă, adică oamenii autoritari, fără expertiză, care se încruntau, care pedepseau ca să-și acopere în acest fel lipsa de pricepere și să încerce să se impună.

Așa s-au gândit și cei care ni l-au impus pe Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului ca prim ministru, care l-au impus pe Nicolae Ciucă în fruntea PNL-ului ca președinte de partid, nu, să poată să aibă un om care se încruntă, care este dur, care este autoritar, care impune disciplină, fără să aibă expertiză, pentru că ăsta este numitorul comun între Moș Teacă și Nicolae Ciucă, un lucru evident.

Cred, însă, că cei care s-au gândit cu adevărat, mă refer la cei din exterior, și-au dat seama că efectul cu Nicolae Ciucă va fi tocmai unul al lipsei de autoritate, adică va fi un general pus în fruntea treburilor ca să se râdă de el și pentru ca să fie evident că România nici în frunte cu un general nu este în stare să se impună niciunde.

Mă uitam azi la el, după atâtea zile în care s-a tăcut referitor la Canalul Bâstroe, cum a venit și ne-a spus în conferință de presă în fața televiziunilor că a fost chemat ambasadorul Ucrainei la Ministerul de Externe să i se spună că partea românească trebuie să verifice lucrările de pe Bâstroe… Băi, Nicolae Ciucă, ăia trebuiau cel puțin admonestați și trimiși acasă cu tot cu instalațiile lor de dragare! Până ajungem noi acolo, s-ar putea să nu mai fie picior de instalație de lucru, de șantier, de nimic.

Asta trebuia să facă un general, nu să spună că vrem și noi să verificăm lucrările, dacă se poate, dacă ne lăsați. Dar dup-aia, ca să fie crezut că el, că pufosul nostru șef de guvernare are autoritate, le-a mai transmis liberalilor că vrea disciplină de fier și că nimeni să nu se certe cu PSD-ul.

Noi, în această țară, suntem niște prosto-fricoși care nu puteau să fie conduși decât de către cineva cum este generalul Ciucă, zis Moș Teacă.

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM. Sursa: SolidNews.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri