Spitalele militare sunt unități sanitare pe care numele le asociază inevitabil cu … militarii. Nimeni nu se gândește că sunt doar niște spitale care și-au anexat cuvântul „militar” în denumire pentru a beneficia de capitalul de încredere de care se (mai) bucură Armata.
Spitalele militare sunt, însă, mai mult decât atât.
Aflate în rețeaua sanitară proprie a MApN acestea beneficiază de susținere financiară consistentă, din bugetul generos de 2 spre 2,5% al Apărării. Altfel, treaba cu „militar” este opțională și selectivă. Militarii nu beneficiază de asistență medicală mai mult decât oricare alt român sau pakistanez detașat în construcții pe șantierele patriei.
În Spitalul Militar Central/ SMC din București (ca în toate spitalele militare), ostașii activi, în rezervă sau retragere se așază cu toții, la rând, printre civili. În devălmășie. Cu rromi, ucraineni, nepalezi. Asigurați sau, mai mult, neasigurați.
În cele din urma, mulți militari abandonează șansa la serviciile teoretic gratuite din spitalele militare și se îndreaptă către centrele medicale private. Acolo, de multe ori, au surpriza să fie tratați de aceleași personaje medicale, doar ca de aceasta data mult mai prietenoase și aparent aplecate asupra suferinței umane.
Spitalele militare au aspect de bâlci sau piață agricolă. Un iarmaroc în care se amestecă interesele medicale, militare, academice sau comerciale, transformându-i pe toți în precupeți.
Majoritatea spitalelor militare au trecut printr-un proces de reorganizare condus de o eminență medicală care a primit 2 stele într-un singur an, gl.mr. Dragoș Popescu. În afara creșterii numărului de funcții cu peste 70%, nimic notabil nu s-a întâmplat în spitalele militare de când vărul ministrului energiei se află la conducerea sistemului medical militar.
Aceeași cloacă, același putregai, aceleași umilințe și indolență oferite militarilor.
Operațiunea „Mită de la MApN”
Se pare că România are, totuși, nevoie de spitale militare mai mult decât de sisteme moderne de apărare. Cât despre brigăzi luptătoare sau unități de sprijin nici vorbă, spitale militare să fie.
Pe 11 mai 2022 regretatul ministru Vasile Dîncu (cum altfel să fie după înlocuirea sa cu mascota Angelică?) declara „am stabilit să trecem câteva spitale din administrarea Ministerului Transporturilor în cadrul Ministerului nostru, pentru că noi avem nevoie de a dezvolta un sistem medical militar modern, în care avem nevoie şi de alte spaţii”.
O fi bătut palma Dîncu și Grindeanu, dar personalul din spitalele respective nu s-a declarat foarte încântat.
Așa că a fost emis imediat ordinul ministrului apărării naționale nr. M 88/ 10 iunie 2022 pentru transformarea funcțiilor civile de medic din structurile rețelei sanitare a MApN în funcții militare. Un act normativ care promitea grade de ofițer celor care nu puneau piedici procesului de transfer a spitalelor de la Transporturi la Apărare.
Se pare că n-a fost suficient. Zilele trecute aduceam în atenție o modificare a Legii 80/ 1995 privind statutul cadrelor militare (aici) prin care se realizează condiții speciale pentru „activarea” în corpul subofițerilor a asistenților medicali civili.
Mirajul gradelor militare îi încântă nu doar pe magistrați ci și pe mulți medici și personal sanitar mediu. În fapt perspectiva unor pensii plătite din bugetul Apărării este mai tentantă decât uniforma militară. Ploșnițele care denaturează scopul pensiilor militare.
Totuși, de ce atât de multe spitale militare?
Opulența sistemului sanitar al MApN
Nicio țară din NATO sau UE nu are (raportat la populație și efectivele forțelor armate) atât de multe spitale militare și personal medical în rețeaua sanitară proprie a Apărării. Poate cu excepția Turciei, unde Armata chiar are alt statut. Și a Bulgariei, firește. Dar, ce ar fi România fără partenera ei de suferință?
Statele Unite au 21 de spitale militare, la o armată de 10 ori mai mare decât a României. Numărul mare se datorează celor 12 spitale militare aflate în afara granițelor federale.
Franța și Polonia au câte 8 spitale militare, Germania 5, Grecia 4, Italia 3, iar Spania 2. Multe membre NATO au un singur spital militar (Albania, Belgia, Olanda, Macedonia, Portugalia, Ungaria) sau niciunul. Datele sunt publice și pot fi consultate aici.
Numărul personalului medical care încadrează spitalele militare din țările aliate este iarăși mult inferior celui din România.
Să mai amintim calitatea serviciilor medicale furnizate? Cu un singur spital militar, Belgia este mai mereu singura șansă de supraviețuire pentru „marii arși” din România. Și nu numai.
MApN are 10 spitale militare în provincie. Plus, în Capitală, Spitalul Militar Central, Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială și Institutul „Cantacuzino”. Trei unități sanitare la conducerea cărora se află generali. Acestora li se aduagă câteva Policlinici militare, Centrele de logistică medicală, Centrul de medicină preventivă, Institutul medico-militar și sutele de infirmerii ale unităților operative.
Personalul militar și civil, medical și auxiliar, care încadrează rețeaua sanitară a MApN adună aproape 14.000 de angajați. Peste 16% din total personalului aflat pe statele de plată ale Apărării.
Odihnă și rugăciune, tratament medico-militar
Știe cineva ce strategie se află în spatele acestei oștiri medico-militare? Poate va veni un moment când aliații, sau chiar inamicii, ne vor solicita sprijin medical și atunci va trebui sa-i ajutam.
Rusia are 13 spitale militare. Probabil de aia au și teamă să ne amenințe. La spitale militare suntem egali.
Mai este un aspect, în spitalele militare aliate, personalul, atât cât este, are competențe în patologia specifică mediului operațional. Noi, în spitalele militare, oferim servicii medicale pentru toți pacienții și pentru întreaga gamă de afecțiuni medicale.
Despre paturile din spitalele militare să mai amintim?
Germania, în cele 5 spitale militare, are 1811 paturi. Din acestea doar 787 sunt aprobate și pentru îngrijirea pacienților civili. O integrare a serviciilor medicale în rețeaua națională care să ofere medicilor militari acces la un spectru larg de cazuri medicale sau leziuni necesare pregătirii pentru sarcinile specifice.
România are 1500 paturi doar în SMC. Toate sunt destinate, la grămadă, îngrijirii pacienților militari și civili. Cu excepția rezervei aflată permanent la dispoziția prietenului Austriei, Werner de la Cotroceni.
Fără logica aflată la baza unui număr atât de mare de paturi ne putem gândi că vindecarea se face, în primul rând, prin odihnă la pat. În realitate este vorba și de foartă multă rugăciune și pronie cerească. E utopie să speri că în spitalele militare te vindecă serviciile medicale oferite.
Spitalele militare nu-ți ușurează suferința, dar sigur te scapă de grija banilor din buzunar. Cazurile publice de medici militari cercetați pentru luare de mită sunt excepții, pentru că doar ei au fost prinși. Altfel, asta este regula.
Spitalele militare, unități sanitare aproape acrediate
Auzim zilnic vorbindu-se de strategii, de excelență, de centre moderne, de performanță, etc. Spitalele militare nu au atins nici măcar normalitatea.
Ce asistență medicala poate fi oferită în niște clădiri medievale? Fostele grajduri sau dormitoare de campanie, transformate în blocuri operatorii sau săli „moderne” de diagnostic și tratament, ce pot oferi? Infecții nosocomiale, normal.
Spitalul Militar „ROL 2” de la „Ana Aslan”, instalat în pandemie, cu fanfară și vizite prezidențiale, a fost „subordonat” de infecțiile nosocomiale din SMC la câteva săptămâni după instalare. Ca în toate situațiile similare, grozăvia a fost trecută sub tăcere și mușamalizată. Pacienții infectați au fost mințiți cu diagnostice aiuristice.
Anual sunt irosite sume considerabile în reparațiile, improvizațiile temporare și cârpelile acestor unități arhaice. Sau sunt amenajate construcții pavilionare pe „platforma tehnologică” a chioșcurilor metalice. Toate realizate fără discernământ și fără să se urmărească vreun proiect pe termen lung.
Citeşte totul AICI
