Caută
Close this search box.

O româncă, în linia întâi a luptei mondiale cu cancerul. Crina Petec-Călin are o cercetare pe tema distrugerii celulelor canceroase

Compania de biotehnologie BioNTech a anunțat că am putea avea un vaccin împotriva cancerului până în 2030. Cercetătoarea în studii clinice Crina Petec-Călin, stabilită în Germania, care lucrează, la rândul ei, la o cercetare pe tema distrugerii celulelor canceroase, a oferit mai multe detalii.

Conform publicației Panorama,  recent, Uğur Şahin and Özlem Türeci, fondatorii BioNTech, au anunțat că sunt șanse mari ca până în 2030 să putem avem un produs revoluționar: un vaccin anticancer, bazat pe aceeași tehnologie ARN mesager, folosită împotriva virusului SARS-COV-2. Vaccinul va fi personalizat. Cercetătoarea Crina Petec Călin a explicat cum va fi dezvoltat acest produs revoluționar.

„Personalizat înseamnă că iau de la bolnavul de cancer, în stadiu incipient sau avansat, două mostre: o biopsie din tumoră și celule sănătoase.

Am participat și eu la un studiu clinic – la început, cel puțin. Ei comparau aceste celule, ca să vadă exact care sunt mutațiile și, în funcție de asta, formau vaccinul. Asta înseamnă exact mostre de ADN canceros, de la nivelul tumorii, nu din altă parte. În felul acesta, după aceea, cu ajutorul ADN-ului, care este doar un template (șablon, n.r.), formează ARN-ul, un cod care are inscripționat în el codul acestui ADN modificat, cu mutații, și se formează vaccinul. Ei introduc acest ARN într-un lipid, într-o micelă, în transportor – și asta înseamnă partea nanotehnologică –, iar apoi acesta se duce prin injectare în toate celulele corpului. Însă probabil că mai introduc și altceva, nu am citit totul despre ele”, a explicat specialistul.

Aceasta a mai precizat că acest lucru se face în așa fel încât să provoace răspunsul autoimun. Cercetătorii, practic, dau fiecărei celule în parte informația că există o celulă mutantă, cu ADN mutant, care nu este bun, și care trebuie îndepărtat.

„Sistemul imunitar îndepărtează și celulele care sunt îmbătrânite, care sunt lezate, care au mutații, doar că nu întotdeauna. Dar când o face, cum le îndepărtează? Prin activarea răspunsului autoimun și prin moartea asistată a celulelor, așa-numita apoptoză. Or, în cazul celulelor canceroase, apoptoza nu mai are loc. Așa că ele nu mai dispar și încep să se înmulțească în mod excesiv”, a spus medicul.

Practic, potrivit medicului, vaccinul dă informația la nivelul celular. De asemenea, el va fi marcat printr-un proces numit opsonizare.

„Uneori, corpul nu știe care este antigenul sau virusul care intră în corpul nostru. Și atunci există procesul acesta de opsonizare, prin care aceste virusuri primesc un fel de luminiță, ca o atenționare, un fel de inscripție pe membrana lor, pe care sistemul imun o recunoaște, în felul ăsta știind că acest corp străin care a intrat în organism trebuie atacat și eliminat. Așa îmi imaginez că fac și cu acest vaccin, el pune un marcaj pe celulele canceroase, iar sistemul autoimun se activează și atacă celulele care nu mai sunt conforme”, a arătat cercetătoarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri