Caută
Close this search box.

MApN: Cine a preluat comanda Grupului de luptă al NATO în România

MApN anunţă schimbarea comenzii Grupului de luptă al NATO în România.

Ceremonia a avut loc, vineri, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, judeţul Braşov, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Iulian Berdilă, şi a comandantului Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE), general-maior Dorin Toma.

„Antrenamentele în comun cu aliaţii, coordonate şi conduse de Grupul de Luptă, cu Franţa ca naţiune cadru, au contribuit la creşterea capacităţii de reacţie. Grupul de Luptă EAGLE 3 şi-a asumat organizarea şi participarea la EAGLE ROYAL 23, un exerciţiu multinaţional cu trageri de luptă, care a testat şi perfecţionat interoperabilitatea sistemelor de artilerie.

Sunt ferm convins că Grupul de Luptă EAGLE 4 va continua seria activităţilor de succes şi suntem nerăbdători să lucrăm alături de dumneavoastră pe parcursul lunilor viitoare”, a spus comandantul HQ MND-SE, potrivit unui comunicat al MApN.

Grupul de luptă al NATO din România s-a constituit începând cu luna mai 2022, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.

La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul naţional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri