Caută
Close this search box.

Cozmin Gușă: A devenit clar că UE e condusă de către SUA

cozmin guşă

Scholz, imaginea și măsura impotenței Germaniei. A devenit clar că UE e condusă de către SUA.

În imaginile rulate ieri în buclă la EURONEWS și CNN l-am văzut pe cancelarul Scholz la Casa Albă, față-n față cu Biden, zicând cam așa: ”(…) țările din Clubul euroatlantic sunt mai puternice și solidare decât oricând, iar acest lucru s-a putut întâmpla doar sub conducerea dumneavoastră, domnule președinte Biden”.

Cred că nemții mai orgolioși au fost tentați să-și arunce televizorul pe fereastră, dar mulți europeni, sătui de suficiența, lăcomia și impunerile Germaniei din ultimele decenii, și-au râs în barbă și s-au gândit că Dumnezeu nu bate cu bota. Și cum să n-ai astfel de reacții când, după un an în care Europa și Germania au decăzut atât de drastic ca potențial economic și prestigiu diplomatic sub conducerea ”înțeleaptă” a administrației Biden, liderul politic german se ploconește umil în fața hegemonului, în loc să ceară socoteală și compensații de la americani pentru neajunsurile create de un război atât de prost coordonat?! Imaginile difuzate întăresc efectul vorbelor, deoarece se poate vedea atitudinea și gestica neamțului, liderul unei țări abuzate ”big time”, care țară este și conducătorul de facto al UE, cum acesta emite în fața președintelui SUA, un șef de stat cu privirea pierdută, ce părea că nici nu prea pricepe ce-i zice Scholz, deși acesta folosea o engleză cursivă.

Destule comentarii din presa germană sunt îngăduitoare pentru Scholz, deoarece se consideră că al lor cancelar s-a dus de fapt la cerșit, scopul fiind ca să i se dea Germaniei o parte din comenzile de armament pentru Ucraina, plătite din banii americanilor și europenilor. Nu știu încă dacă Scholz a obținut ce și-a propus, dar e sigur că odată cu această întrevedere filmată de la Casa Albă prestigiul Germaniei, atâta cât mai rămăsese, s-a dus pe apa sâmbetei.
Efectele vor fi imediate în contextul relaționării internaționale, toți cei avizați au priceput că, dacă vor avea ceva de negociat în viitor cu guvernul de la Berlin, va fi mai util să se adreseze la Washington, pentru că altfel riscă să-și piardă vremea.

O să ziceți că situația nu-i chiar nouă, deoarece Germania a fost cumva abuzată și de către Rusia în ultimele decenii, iar rușii s-au îndestulat bine din punct de vedere economico-financiar. Chiar așa a fost, numai că exact jocul geopolitic la două capete pe axa Washington-Moscova le-a permis nemților dezvoltarea și profitul, cu beneficiul pentru Germania a fotoliului de lider al UE.
Această etapă a devenit acum și vizibil că s-a încheiat, iar strategii americani ce i-au impus lui Scholz această vizită, cu atitudinea umilă și rușinoasă la pachet, exact asta au urmărit, un eveniment prin care să devină indubitabil că perioada de hegemonie a Germaniei în Europa s-a încheiat. Așadar, scena ploconirii neamțului în fața unui lider decrepit și caraghios ca Biden a fost bine calculată, ca să nu mai fie dubii despre cât de irelevantă a ajuns azi Germania. Și ca să nu mai fie îndoieli legate de faptul că SUA conduce acum UE, chiar înaintea întâlnirii cu Scholz, americanii au convocat-o la Washington și pe nemțoaica Ursula von der Leyen, ce-a executat uvertura evenimentului de ploconire în fața lui Biden.
Atât de impunătorul imn al Germaniei, ”Deutschland Uber Alles” (Germania mai presus de toate), va fi privit de-acum înainte mai degrabă ca o ironie amară, asta doar dacă americanii nu vor decide să-i scape pe nemți de aceste ironii, schimbându-le și imnul. Acesta ar putea fi compus și interpretat chiar de favorita lui Biden, Lady Gaga, numele ei se potrivește bine cu starea celor doi lideri ce s-au întâlnit la Casa Albă, marcând astfel un moment istoric.

Cozmin Gușă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri