Caută
Close this search box.

Italia vrea ca deținuții români să fie transferați în închisorile din țările de origine

Subsecretarul de stat pentru Justiție al Italiei, Andrea Delmastro, a anunțat că executivul italian ia în considerare să emită o circulară pentru ca deținuții români și albanezi să poată fi transferați în închisorile din țările de origine chiar și fără un acord prealabil din partea celor încarcerați, potrivit Il Giornale.

Ideea a fost lansată în contextul unei crize a sistemului penitenciar, generată de supraaglomerare. Guvernul este hotărât să intervină rapid.

Subsecretarul Andrea Delmastro a subliniat că o opțiune aflată în discuție este repatrierea deținuților străini.

La finalul unei vizite în închisoarea din Marassi, subsecretarul pentru Justiţie a atras atenţia că, datorită tratatelor bilaterale, este deja posibil să se procedeze în această direcţie cu România şi Albania, potrivit TVR.

„Vom emite o circulară pentru ca toți deținuții albanezi și români să poată fi transferați în închisorile din țările lor de origine fără acordul prealabil al deținutului”, a anunțat el.

În închisorile din Italia sunt 15.000 de deținuți străini, care costă câte 137 de euro pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri