Caută
Close this search box.

Tragedie pe calea ferată în Grecia. Zeci de morți și răniți după ce două trenuri s-au ciocnit

Cel puţin 32 de persoane au decedat şi alte 85 au fost rănite marți noaptea, după ce un tren de marfă şi un tren de pasageri s-au ciocnit frontal, în Tempi, în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Larissa, transmite AFP, notează observatornews.ro.

Conform serviciilor elene de salvare, aproximativ 150 de pompieri, precum şi 40 de ambulanţe au fost mobilizate.

La fața locului s-a deplasat Thanos Plevris, ministrul Sănătăţii, în timp ce Takis Theodorikakos, ministrul de Interne, a monitorizat situația de la centrul de gestionare a crizei împreună șefii poliţiei și pompierilor.

„Până în prezent au fost găsite moarte cel puţin 26 de persoane”, a transmis Vassilis Vathrakogiannis, purtătorul de cuvânt al pompierilor greci, specificând că operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare, informează Agerpres.

„85 de persoane au fost rănite şi transportate la spitalele din apropiere”, a mai declarat acesta.

Presa elenă a ținut să menționeze că acesta este „cel mai grav accident feroviar pe care l-a cunoscut Grecia vreodată”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri