Caută
Close this search box.

BNR: Noile date indică o accelerare a descreşterii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni

inflaţia

Noile date şi evaluări indică o accelerare a descreşterii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie, care anticipa coborârea acesteia la nivelul de o cifră în trimestrul III 2023, iar apoi la 7% în decembrie 2023 şi la 4,2% în decembrie 2024, arată Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 4 aprilie 2023, publicată marţi.

De asemenea, membrii Consiliului au reiterat cerinţa monitorizării atente a evoluţiilor de pe piaţa muncii, date fiind inclusiv problemele structurale cronice ale pieţei, ce ar putea antrena majorări salariale considerabile în anumite sectoare, mai ales în contextul inflaţiei încă ridicate.

Consiliul de administraţie al BNR a decis pe 4 aprilie în unanimitate menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8% şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de depozit la 6%. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

”În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că noile date şi evaluări indică o accelerare a descreşterii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie, care anticipa coborârea acesteia la nivelul de o cifră în trimestrul III 2023, iar apoi la 7% în decembrie 2023 şi la 4,2% în decembrie 2024, implicând rămânerea ei uşor deasupra intervalului ţintei la finele orizontului prognozei”, potrivit News.ro.

„S-a observat că descreşterea ratei anuale a inflaţiei va fi antrenată în continuare de factori pe partea ofertei, mai cu seamă de efecte de bază dezinflaţioniste şi de corecţii descendente ale cotaţiilor unor mărfuri – inclusiv ale ţiţeiului şi materiilor prime agroalimentare, pe fondul detensionării pieţelor en-gros –, precum şi de modificarea de la 1 ianuarie 2023 a caracteristicilor schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie. Influenţele astfel exercitate vor fi resimţite mai ales pe segmentul energiei electrice şi combustibililor, precum şi pe cel al alimentelor procesate într-o oarecare măsură, afectând în consecinţă şi dinamica viitoare a inflaţiei de bază”, au evidenţiat mai mulţi membri ai Consiliului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri