Caută
Close this search box.

Emilia Șercan susţine că Universitatea de Apărare poate să-i verifice doctoratul premierului Nicolae Ciucă

Acuzațiile de plagiat privind teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă vor putea fi verificate de Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare “Carol I” (UNAP) “o dată cu restituirea către UNAP a documentelor originale” ridicate de procurori acum un an de zile, scrie jurnalista Emilia Șercan pe Pressone.ro.

Ea spune că acest lucru este posibil în condițiile în care dosarul penal prin care premierul era acuzat de încălcarea drepturilor de autor în teza de doctorat, dosar “care a blocat analiza mai bine de un an”, “a fost închis la mijlocul lunii martie”, lucru confirmat pentru jurnalistă de către biroul de presă al Parchetului General.

„Surse din mediul universitar susțin că documentele originale ridicate acum un an de zile de la UNAP, acolo unde premierul Nicolae Ciucă a susținut teza de doctorat în 2003, au fost deja restituite de procurori instituției de învățământ superior”. Ea notează, însă, că universitatea nu a confirmat, până la ora publicării articolului Pressone, restituirea documentelor de către Parchetul General.

“O dată cu restituirea către UNAP a documentelor originale legate de teza lui Nicolae Ciucă, inclusiv teza de doctorat a acestuia, Comisia de Etică a instituției nu mai are nici un impediment în verificarea acuzațiilor de plagiat din lucrarea lucrarea acestuia”, scrie ea.

Emilia Șercan amintește că “după mai bine de un an de la deschiderea dosarului, procurorul de caz a constatat că fapta de care Nicolae Ciucă a fost acuzat în urmă cu mai bine de un an era prescrisă încă din 2008, fapt pe care l-am semnalat încă din februarie 2022. Singura consecință a deschiderii dosarului penal pentru o faptă demult prescrisă: instituțiile academice – universitatea la care premierul și-a susținut doctoratul respectiv CNATDCU – s-au aflat în imposibilitatea de a analiza acuzațiile de plagiat și de a da un verdict, întrucât procurorul de caz a ridicat de la sediile celor două instituții întreaga documentație, atât în original, cât și în copie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri