Caută
Close this search box.

Kosovo face un pas spre aderarea la Consiliul Europei

Kosovo a făcut luni un pas spre aderarea la Consiliul Europei, organizaţie de referinţă în domeniul drepturilor omului, perspectivă combătută de Serbia, care se opune recunoaşterii internaţionale a fostei sale provincii, informează Agerpres, citând AFP.

Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a transmis spre avizare cererea de aderare Adunării Parlamentare a Consiliului, care reuneşte 46 de state, au declarat oficiali ai instituţiei. Adunarea Parlamentară îşi va da avizul la o dată care nu este stabilită, au explicat aceştia. Următoarea şedinţă a Biroului Adunării este programată vineri.

Ministrul de externe al Kosovo, Donika Gërvalla-Schwarz, a salutat decizia Comitetului de Miniştri, afirmând pe Facebook că organismul a aprobat candidatura cu majoritatea necesară de două treimi.”Pentru noul nostru stat, decizia de astăzi marchează un pas istoric, poate cel mai important de la independenţa noastră”, a spus ea, avertizând în acelaşi timp că procesul de aderare rămâne „lung şi dificil”.

În mai 2022, Kosovo şi-a depus candidatura la scurt timp după ce Rusia fost exclusă din Consiliu, după invadarea Ucrainei. Plecarea Moscovei, aliatul istoric al Belgradului, ar trebui să faciliteze obţinerea de către Priştina a majorităţii de două treimi.

„Vom vota împotriva apartenenţei aşa-zisului Kosovo la Consiliul Europei”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic reporterilor.

„Această zi va rămâne o zi de ruşine pentru Consiliul Europei”, a spus ministrul său de Externe, Ivica Dacic, citat de televiziunea naţională.

Belgradul nu a recunoscut niciodată independenţa Priştinei, declarată în 2008, opoziţie susţinut de Rusia şi China, ceea ce privează Kosovo de a deveni membru al ONU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri