Caută
Close this search box.

Laura Gherasim, despre o firmă austriacă care „a tras oblonul după ce a exploatat ilegal lemn, inclusiv din arii protejate”

dna

Laura Gherasim transmite prin intermediul unei rețele se socializare un mesaj cu privire la firma austriacă Holzindustrie Schweighofer Group / HS Timber Group care a plecat din România, deoarece a ajuns la concluzia că „nu mai este un mediu sustenabil pentru corupție și defrișări ilegale”.

Firma austriacă a exploatat ilegal lemn, inclusiv din arii protejate și a adus prejudicii României estimate la 25 de milioane de euro.

Dorințele românilor se împlinesc rar. Și mult prea târziu, când răul a fost deja făcut, iar rănile sunt nevindecabile. Când se împlinesc, trebuie să scrii despre ele, cu amărăciune, dar și speranță.
Firma austriacă Holzindustrie Schweighofer Group / HS Timber Group a plecat, în sfârșit, după ce a ajuns la concluzia că România nu mai este un mediu sustenabil pentru corupție și defrișări ilegale.
A tras oblonul după ce a exploatat ilegal lemn, inclusiv din arii protejate, tăieri ilegale estimate la 60 de milioane de metri cubi numai în perioada 2016-2019. După ce a adus prejudicii țării noastre, estimate la 25 de milioane de euro, prin cumpărarea de lemn tăiat fără avize, sau cu acte false, exportat ulterior, plus alte prejudicii necuantificabile.
După ce, începând din 2018, a început să fie deranjată de procurorii DIICOT, pentru licitații publice trucate, concurență neloială, evaziune fiscală. Mită. Corupție.
După ce a pierdut certificarea FSC-CoC (garanția provenienței legale a lemnului și a exploatării lui din surse sustenabile). După ce nicio formă de lobby nu a eliminat articolul anti-monopol din Codul Silvic. După o amendă de 26.6 milioane de euro, aplicată de Consiliul Concurenței și multe dosare penale deschise.
Cum aveau sloganul?

De asemenea, Laura Gherasim transmite faptul că determinarea românilor a ajutat, mai ales că au fost proteste, petiții și activism de mediu prin care s-a realizat o „mobilizare și o unitate rar întâlnită în societatea românească, potrivit bzi.ro

Nimic din toate acestea nu ar fi fost realizat fără implicarea civică, de peste zece ani, a românilor. Proteste de stradă, petiții care au strâns zeci de mii de semnături, activism de mediu. O mobilizare și o unitate rar întâlnită în societatea românească.
Conștientizare. Vigilență. Coeziune. Și un hotărât „NU”. Un hotărât „STOP”, un hotărât „PLECAȚI”.
A fost unul dintre foarte puținele cazuri când am fost uniți, hotărâți, indiferent de coloratura politică. A contat. A fost acel moment când am crezut în noi…
Dorințele românilor se împlinesc rar. Și mult prea târziu. Iar dreptatea nu vine aproape niciodată.
Uite că dreptatea putem să ne-o facem singuri. Uniți, rezistăm, divizați dispărem ca neam, puțin câte puțin. Divizați suntem nimic altceva decât o masă amorfă, bună de exploatat, amăgit și iarăși exploatat.
Ce așteptări să ai? De la cine? Așteptări deșarte de la toate partidele care au amanetat întreaga țară începând din anii ‘90? Asta vrem? Ne trebuie mereu mâna providențială a străinilor civilizatori? De ce? Avem vreun handicap genetic „de neam”?
Noi suntem propria providență. Cine să ne clădească viitorul? Avem o nouă pandemie, de așteptare? Dacă vrem să construim un viitor pentru români, un viitor european, trebuie să ne unim forțele și să ne încurajăm unii pe alții să facem schimbări clare, pozitive!
Cred în români și cred în viitorul nostru, unul demn și autodeterminat. Despre acest viitor îmi doresc să scriu. Fără amărăciune, doar cu speranță!”, mai transmite Laura Gherasim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri