Fiecare popor are cel puțin o figură emblematică în istoria lui. De obicei, din galeria eroilor unui neam nu lipsesc cei mai viteji războinici, cei mai îndemânatici ostași care s-au remarcat pe câmpurile de bătălie, cei mai dârzi apărători ai pământului strămoșesc și chiar cuceritori de renume, care au făcut din țara lor un ținut important și respectat pe harta lumii. Personajul de astăzi nu se încadrează în niciuna dintre categoriile enunțate, cu toate că era un luptător înzestrat și avea o sumedenie de calități, care îi permiteau să se afirme ca un lider important în teritoriul ocupat de valahi. Numele lui este Petru Cercel și a fost fratele vitreg al lui Mihai Viteazul. Povestea acestui domnitor, mai puțin cunoscut de români, este la fel de fascinantă ca a unui brav combatant, cu toate că cele mai mari ciocniri nu le-a avut în câmp deschis sau într-un defileu îngust, ci în dormitoarele unor femei pe care le-a cucerit cu farmecul său și în saloanele fastuoase ale unor curți regale.
Încă de la început aș dori să-l prezint ca pe unul dintre cei mai educați conducători ai Țării Românești, un domnitor cu impresionante calități intelectuale pentru Evul Mediu. Era un tip inteligent, carismatic și atras de studiu. A învățat 12 limbi străine și a scris poezie. Petru Cercel este autorul „Imnului închinat lui Dumnezeu”, o creație remarcabilă din care rezultă imensul său bagaj literar. A călătorit mult și a poposit la marile curți ale Europei, unde a dobândit o serie de cunoștințe și deprinderi despre modul în care sunt administrate marile puteri ale vremii și unde și-a etalat din plin vasta sa cultură. Receptiv și seducător, Petru Cercel a atras atenția doamnelor și domnișoarelor din epocă, motiv pentru care viața lui a însemnat, alături de alte realizări personale, un lung șirag de aventuri amoroase.
Spre deosebire de fratele său, Mihai, a cărui filiație este discutabilă chiar și în ziua de astăzi, Petru Cercel este fiul natural al domnitorului valah Pătrașcu cel Bun. Așa cum era obiceiul vremii Petru a fost lăsat ostatic la turci încă de la vârsta de zece ani. În perioada petrecută în lumea islamică o cunoaște pe Laura Baffo o tânără venețiană de 14 ani răpită de corsarii turci și adusă la Istanbul pentru haremul sultanului Murad al III-lea. La puțin timp, această domnișoară ajunge „haseki sultan”, adică favorita conducătorului otoman, dar valahul nostru îi mituiește pe eunucii care păzeau haremul și se iubește cu frumoasa venețiană. Legătura dintre cei doi amorezi a fost atât de puternică încât Laura îl sprijină pe Petru și după ce acesta se întoarce în țara natală.
Există documente care vorbesc de faptul că sora sultanului, pe nume Fatima, s-a îndrăgostit nebunește de românul nostru, dar fiind de religie musulmană căsătoria cu un bărbat de altă confesiune nu era posibilă. Din dorința de a-l păstra în anturajul ei, Fatima a încercat să-l căsătorească pe prințul valah cu o prietenă creștină, pe nume Perote Fieschi, dar din motive necunoscute planurile nu au mai fost duse la îndeplinire.
După perioada de captivitate Petru Cercel s-a întors în Țara Românească însoțit de trei femei musulmane pe care le-a creștinat. Toate erau amantele lui, dar cum religia ortodoxă nu-i permitea să le păstreze a ales-o pe una pentru căsătorie, iar pe celelalte două le-a dăruit unor apropiați. Musulmana a fost botezată Stanca și i-a dăruit lui Petru trei fii.
Într-un moment al vieții pașii l-au purtat prin Franța. Ajuns la curtea regelui, intră în tot felul de aventuri sentimentale, bârfitorii susținând că a poposit inclusiv în patul Caterinei de Medici, nimeni alta decât mama monarhului francez, care la momentul respectiv avea vârsta de 60 de ani. Prestația lui Petru a determinat-o pe Caterina de Medici să-i susțină, prin intervenții diplomatice la Veneția și Istanbul, candidatura la tronul Țării Românești, lucru care se va împlini în anul 1583.
Aventura valahului pe pământ francez a fost extrem de prolifică. Aflând că sora regelui Henric al III-lea suferă de nimfomanie a dat atacul și la această femeie încântătoare. Nu se știe cu precizie dacă Petru Cercel și Margareta de Valois, cunoscută ulterior ca regina Margot, au avut sau nu o idilă, dar din descrierile istoricilor aflați în slujba cardinalului Richelieu rezultă că doamna ar fi avut înclinații nestăpânite spre legături extraconjugale, motiv pentru care, foarte probabil, cei doi au fost protagoniștii unor întâlniri incandescente.
Trăind în lumea bună Petru Cercel și-a adaptat ținuta și comportamentul potrivit obiceiurilor locului. În acele timpuri moda purtării unui cercel în ureche era în vogă în țări precum Franța sau Anglia, prin urmare valahul s-a conformat. Și-a pus în ureche un cercel care avea montată o perlă de mărimea unui ou de porumbel. De aici i se trage și porecla.
Având o susținere puternică din partea Franței și Veneției, la care s-a adăugat și suma de un milion de galbeni, Petru Cercel este învestit, printr-un ceremonial desfășurat în ziua de 31 iulie 1583, la Istanbul, domn al Țării Românești. La această festivitate au asistat, din motive numai de ele cunoscute, amanta preferată a sultanului, Laura Baffo, sora și mama conducătorului turc. De altfel, concubina avea să intervină pe lângă liderul otoman pentru ca una din obligațiile lui Petru Cercel să fie anulată, respectiv aceea de a plăti datoria Țării Românești față de Înalta Poartă rămasă neachitată de la foștii conducători. Sultanul a fost de acord cu dorința Laurei Baffo și astfel conducătorul român a scăpat de o sarcină foarte grea.
Cu toate că a domnit doar doi ani Petru Cercel a avut o serie de realizări administrative. Din dorința de a reface și îmbunătăți pe principii moderne organizarea statală, a adus la curtea sa specialiști francezi, italieni și greci de orientare renascentistă. De asemenea, în fiecare zi organiza un divan, unde, printre altele, îi asculta pe cei nevoiași, implicându-se personal în rezolvarea problemelor acestora. Nu întâmplător Petru Cercel a fost foarte iubit de norod.
Pentru că în țările cu o situație economică mult mai prosperă armatele foloseau, ca principal mijloc de luptă, artileria, domnitorul român a reușit să creeze un atelier de turnat tunuri în bronz, ceea ce pentru o țară mică și subdezvoltată ca Valahia însemna o mare realizare. Tot el este cel care reconstruiește Curtea Domnească de la Târgoviște și dezvoltă rețeaua de apă a orașului. Ar fi făcut, cu siguranță, mult mai mult pentru țara sa, dacă tradiționalele intrigi și lupte pentru putere nu l-ar fi înlăturat de pe tron.
Primele eforturi pe pământ românesc pentru înființarea celui mai înalt for al științei și culturii – Academia Română – datează din vremea lui Petru Cercel, care a încercat să creeze o astfel de instituție la Târgoviște. Făcând abstracție de plăcerile carnale acest domnitor cultivat și șarmant are meritul incontestabil de a-și face cunoscută țara la marile curți ale Europei, de a le dovedi străinilor că și valahii au capacitatea de a se ridica la nivelul celorlalte popoare, că prin cultura și cunoștințele sale poate fi considerat un model de principe în cele mai renumite case regale. Dovadă în acest sens stă mărturia Papei Sixtus al V-lea Sivori, care spunea despre Petru Cercel, citez: „Am cunoscut mulți oameni, dar n-am găsit niciunul atât de cunoscător al tuturor lucrurilor din lume ca Principele Valahiei”. De asemenea, în cronica Fuchsia-Lupia-Oltarodium se spune că: „Toți se miră de înfățișarea lui maiestuoasă, de vorbirea lui cea curată aproape în toate limbile europene și de înalta lui înțelepciune”. Iată motivele pentru care noi, românii, îl putem considera pe fostul domnitor Petru Cercel marele nostru cuceritor de inimi, minți și suflete.
Daniel-Costel TORJE
