Nu am cultura criticii și nici impulsul de a dojeni. Evit, pe cât posibil, disputele cu alții pe subiecte sensibile și contradictorii. Gâlceava de orice fel îmi creează un disconfort lăuntric și prefer să ocolesc animozitățile cu cei care au un alt punct de vedere pe chestiuni ce țin de trecutul poporului român. Asta nu înseamnă că mă abțin să-mi prezint opinia. La urma urmei există diverse forme de documentare și cei interesați de adevăr au posibilitatea să verifice în ce măsură afirmațiile mele corespund sau nu realității.
În materialul de astăzi mi-am propus să evidențiez unele inexactități din filmele istorice românești, cu atât mai mult cu cât aceste opere cinematografice s-au bucurat de o largă audiență la publicul din țara noastră. O bună parte dintre cei care le-au vizionat nu au avut preocuparea de a verifica în ce măsură peliculele respectă adevărul istoric și, prin urmare, au marșat pe ideea că ceea ce au văzut pe marele ecran este consemnat întocmai și în izvoarele istorice. Din păcate, lucrurile sunt puțin diferite. Din motive care îmi scapă, unii scenariști și regizori au realizat aceste proiecții derapând de la consemnările rămase în decursul timpului, reușind prin aceste ecranizări să imprime în mentalul spectatorului unele întâmplări care sunt contrazise de sursele istorice. Pentru exemplificare am ales câteva secvențe, pe care le-am considerat generatoare de confuzii și contradicții.
În filmul „Ștefan cel Mare” soția acestuia, Maria de Mangop, apare cu cei doi gemeni, Bogdan și Iliaș, înainte ca marele domnitor moldovean să plece în tabăra de la Vaslui, pentru a pregăti confruntarea cu armata otomană din iarna anului 1475. La acel moment istoric unul dintre gemeni, respectiv Iliaș, era mort, prin urmare nu trebuia să apară în secvența cu pricina. El decedase cu aproximativ un an înainte de împrejurarea redată în film. De asemenea, moartea lui Radu cel Frumos, despre care se vorbește la un moment dat în film, s-a petrecut după bătălia de la Vaslui și nu înainte.
Menținându-ne pe coordonatele adevărului istoric constatăm faptul că în filmul „Frații Jderi” apare Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, ca având 18 – 20 de ani. Documentele istorice ne arată că Alexandru putea să aibă cel mult 12 ani la celebra bătălie de la Lipnic împotriva tătarilor, redată în creația cinematografică amintită. Conform mărturiilor scrise, nu se știe cu exactitate dacă Ștefan cel Mare a avut un fiu sau doi fii cu numele Alexandru. Dacă Alexandru din film ar fi presupusul fiu al lui Ștefan cel Mare cu o țiitoare pe nume Marușca, așa cum apare în pisania Mănăstirii Bistrița, atunci el putea fi conceput în perioada 1457 – 1463. Dacă este fiul lui Ștefan cel Mare cu prima soție, Evdochia de Kiev, el trebuie să se fi născut în perioada 1463 – 1467. Și într-un caz și în celălalt Alexandru era un copil la momentul bătăliei cu tătarii – 20 august 1469 – și nu un adolescent care participă alături de tatăl său la luptă.
În filmul „Mihai Viteazul” apare momentul în care voievodul român semnează documentul prin care acceptă suzeranitatea principelui Sigismund Bathory. Izvoarele istorice ne spun că Mihai Viteazul nu a participat la acest eveniment. El a trimis o delegație de 13 persoane la Alba-Iulia condusă de mitropolitul Eftimie. Ierarhii și boierii din delegația valahă sunt cei care au participat, negociat și semnat, la 20 mai 1595, tratatul prin care Mihai Viteazul devenea vasalul principelui transilvănean.
Tot în această peliculă istorică ni se prezintă constrângerea apropiaților – printre aceștia aflându-se și frații Buzești – pentru ca voievodul român să semneze documentul legării țăranilor de glie. Conform secvențelor proiectate pe ecranele cinematografelor acest fapt se întâmpla în momentul trecerii trupelor valahe în Transilvania, mai exact în toamna anului 1599. Din dovezile scrise rezultă că acest eveniment istoric s-a petrecut cu patru ani mai devreme, respectiv în 1595, după bătălia de la Călugăreni.
În același film Preda Buzescu moare în bătălia de la Mirăslău, care a avut loc la 18 septembrie 1600. Documentele ne spun că postelnicul moare după o suferință grea în anul 1608, la opt ani de la bătălia cu pricina. De asemenea, în peliculă Nicolae Pătrașcu, fiul marelui voievod român, moare în aceeași bătălie de la Mirăslău, dar în realitate acesta mai trăiește încă 27 de ani, moartea lui survenind la Viena, în ziua de 28 august/7 septembrie 1627.
În creația cinematografică „Dacii” generalul roman Cornelius Fuscus supraviețuiește bătăliei de la Tapae, fiind ucis ulterior de generalul roman Severus. Conform documentelor istorice, Cornelius Fuscus este ucis de daci în lupta amintită, alături de întreaga Legiune a V-a Alaudae. Povestea legată de generalul roman Severus care îl omoară într-o luptă directă este o ficțiune. Totodată, ostilitățile dintre daci și romani au fost cauze de incursiunile dacilor în teritoriile ocupate de romani, la sud de Dunăre, și nu invers.
În filmul „Columna” înfrângerea dacilor este pusă pe seama trădătorului Bastos. În realitate, a existat un apropiat a lui Decebal, pe nume Bicilis, care le-a arătat romanilor locul unde Decebal a ascuns tezaurul, dar acest gest s-a întâmplat după ce capitala dacilor a fost cucerită, iar Decebal mort. Nu există nicio dovadă istorică prin care el să fi ajutat armata romană să ia în stăpânire cetatea dacică sau să-l prindă pe Decebal așa cum ne insuflă producția cinematografică. De asemenea, decurionul Tiberius Claudius Maximus, cel care l-a urmărit pe Decebal, nu moare pe teritoriul noii provincii romane așa cum ne prezintă filmul artistic. El va fi lăsat la vatră și se va retrage în Mesopotamia, la câțiva ani după cucerirea Daciei, unde moare în anul 117.
În filmul „Mircea” apare în mod eronat fratele domnitorului, Dan I. La urcarea pe tron a voievodului valah fratele său Dan I era mort. În consecință, nu putea fi în viață așa cum se prezintă în film. De asemenea, Baiazid I, zis Fulgerul, este prezentat ca fiind mult mai tânăr decât Mircea cel Bătrân. În realitate, sultanul otoman era mai mare cu un an decât Mircea. Domnitorul român avea 31 de ani la urcarea pe tron, iar înfățișarea lui cu barba și părul alb nu corespunde adevărului. Supranumele de „Bătrân”, atribuită voievodului valah, reprezintă o interpretare greșită, dacă ne raportăm la vârsta acestuia. I s-a spus așa, deoarece era cel dintâi domnitor cu acest nume, iar sensul de „Bătrân” trebuie tradus ca cel mai vechi dintre cei care au purtat acest nume. După conducătorul valah pe tronul Țării Românești au mai urcat nepotul său, Mircea cel Tânăr, Mircea al III-lea Dracul și Mircea Ciobanul.
În filmul „Pintea” ni se prezintă scena în care tatăl haiducului, având o vârstă înaintată, este ucis de oamenii grofului localnic Bartolok, pentru că s-a opus la mărirea birului. Documentele ne spun că tatăl lui Pintea a murit de tânăr în urma rănilor căpătate în luptele contra turcilor. De asemenea, sunt mai mulți istorici care vorbesc de originea nobiliară și militară a familiei sale în totală opoziție cu cea din film, unde sunt prezentați ca niște țărani simpli ajunși la bătrânețe.
Mai sunt și alte secvențe discutabile în filmele istorice românești. Eu am vrut doar să semnalez faptul că o informație apărută în spațiul public trebuie verificată din mai multe surse, înainte ca ea să fie acceptată ca autentică. Chiar dacă nu are legătură cu cinematografia românească vreau să semnalez o altă eroare cu trimitere la istoria poporului nostru. Poezia „Muma lui Ștefan cel Mare”, de Dimitrie Bolintineanu, ne relatează episodul în care domnitorul moldovean învins de turci în bătălia de la Valea Albă, în anul 1476, se întoarce rănit de pe câmpul de luptă, iar mama nu-l primește în cetate. Documentele istorice ne arată că mama voievodului a murit în anul 1464, cu doisprezece ani înainte de înfrângerea lui Ștefan cel Mare în fața otomanilor. Ca să nu mai vorbim de faptul că în opera „Apus de soare” scriitorul Barbu Delavrancea inventează o fiică a lui Ștefan cel Mare, pe nume Oana, care îl salvează pe voievod de la moarte, informându-l despre complotul pus la cale de boierii trădători. Existența acestei fiice este o ficțiune.
Atunci când ne raportăm la zestrea istorică a poporului nostru este recomandat să aprofundăm studiul cu privire la unele evenimente pe care le descoperim ocazional sau într-o împrejurare care nu ne oferă o minimă garanție că ar putea să constituie un adevăr istoric. Filmele nu sunt întotdeauna o sursă credibilă. Pe tărâmul istoriei sunt încă multe dispute și dezbateri aprinse între specialiști, în ceea ce privește interpretarea unor fapte petrecute cu mulți ani în urmă. Eu nu mi-am propus să ating aceste subiecte delicate și controversate. Le-am ales doar pe cele care sunt inatacabile, clare, fără nicio urmă de îndoială și asupra cărora există un consens. Am făcut-o din dorința de a risipi confuzia care se poate naște atunci când primești o informație divergentă din două surse. Oricât de mult ne-am iubi țara nu-i putem mistifica trecutul de dragul unor sentimente patriotarde. Avem o istorie minunată și eroi de care suntem mândri. Orice exagerare le oferă contestatarilor ocazia de a critica și de a iniția noi atacuri pe cele mai inflamate teme ale trecutului.
Daniel-Costel Torje
