„Nu se mai vorbește de competențe și excelență profesională”, iată ce mărturisește cunoscutul omul de afaceri Cătălin HIDEG, fondatorul SANIMED, într-un dialog cu Mira Minca.
Mira Minca: Cătălin Hideg, am observat că folosești des cuvintele ”competență, performanță, excelență”. Ce înseamnă pentru tine aceste cuvinte?
Cătălin Hideg: Definiția căutării fericirii. Din acest motiv le folosesc atât de des. Îmi place să cred că sunt un om care își caută activ fericirea și care a făcut destui pași pe această cale.
M.M.:Competență, performanță și fericire în aceeași definiție? În general se consideră că primele țin de viața profesională și fericirea e un criteriu de evaluare a vieții personale.
(Zâmbește un pic ștrengărește și face un comentariu referitor la efectele cărții prea multe și la ochelarii de cal pe care îi purtăm cu toții.)
C.H.: Și dacă ce ai învățat e incomplet? Dacă toți psihologii tăi se raportează greșit și creează o competiție greșită între cele două?
(Probabil că sprânceana mea ridicată și faptul că mi-am oprit respirația la jumătate i-au spus că a creat deja tensiunea dramatică pe care îi place să o creeze în timpul interviurilor. Nu e ca și cum ar fi prima oară când teoria e contrazisă de practică și când practicienii îi învață pe teoreticieni un lucru sau două, așa că îl invit să își continue ideile.)
C.H.: Imaginează-ți o viață în care abia aștepți să vină următorul moment, indiferent cât ar arăta ora la care te uiți la ceas. Că abia aștepți să vină dimineața fiindcă arzi de nerăbdare să faci niște lucruri. Că seara vine cu lucruri la fel de plăcute. Că abia aștepți să-i vezi pe cei din colectiv. Că vacanța nu e singura perioadă din an în care trăiești ci că trăiești în fiecare zi. Că nu ai hobbyuri care să mascheze cât de nemulțumit și dezamăgit ești de viață ci că hobbyurile tale sunt în completarea a ceea ce faci.
M.M.: Adică îmi ceri să îmi imaginez viața unui copil de grădiniță. Cred. Cam așa am văzut că se comportă cei mici.
C.H.: Nu ți-am cerut să-ți imaginezi la ce vârstă poți să ai o astfel de viață. Sau la ce vârstă crezi tu că se trăiește astfel viața. Ți-am cerut să-ți imaginezi o viață în care poți să-ți descrii fiecare zi sau aproape fiecare zi așa. În care te bucuri și dacă-i zi și dacă-i noapte și dacă-i vară și dacă-i iarnă. Și dacă e cald și dacă e zloată.
(A trebuit să admit că îmi e imposibil să-mi imaginez o astfel de viață. Și că nu știu pe nimeni a cărui viață să fie așa cum o descrie el, chiar dacă ar fi mai interesantă decât o viață de film.)
C.H.: Uite, de aici vine greșeala cea mai mare a literaturii de dezvoltare personală. Nu vorbește mai deloc de competențe și excelență profesională. În condițiile în care viața profesională cuprinde aproape toată ziua. Și nu, niciodată oamenii nu și-au permis să petreacă cu cei mici atâta timp cât au ei nevoie și nici nu le-au putut îndeplini toate nevoile sau dorințele. Crezi că stră-bunică-ta își permitea să petreacă timp de calitate cu fiecare dintre copii, când avea 4 sau 12 și mai avea și de muncit în grădină sau la câmp? Sau că dacă stătea să secere toată ziua mai avea putere să facă felul de mâncare preferat al fiecărui copil?
(Formularea e suficient de brutală ca să facă praf tot sămănătorismul lui Vlahuță și pășunismul lui Alecsandri în 30 de secunde. Dar are dreptate. Indiferent de cât de mult ne-am dori noi acum un trecut ideal, doar îl idealizăm. Raportarea noastră la standardul de aur al unui in ilo tempore imaginar spune despre angoasele noastre, nu ține de realitate.)
C.H.: Nici convențiile ILO nici in ilo tempore nu vor face mai reale fanteziile despre viața ideală, cea în care omul se axează pe relații de familie roz bombon. Viața reală se bazează pe nevoia vieții profesionale. Și cum crezi că e o viață profesională în care ești competent, deții suficiente cunoștințe și țintești spre excelență?
(Îmi citește cred obiecția încă înainte de a începe să vorbesc și îmi răspunde.)
C.H.: Și nu, nu se aplică doar pentru oamenii care lucrează-n cercetare sau directori executivi. Imaginează-ți un Gică de la Sculerie. Pe care crezi că-l ascult dacă vine să-mi spună că el crede că dacă ar folosi altă pensulă pentru vopsit repere, ar termina treaba mai repede, mai bine și își mai și scade riscul de a se intoxica? Pe unul care e cel mai bun din sculerie sau pe cel care nu vorbește de luni decât despre ce chefuri o să tragă sâmbătă și duminică?
Hai să-ți povestesc despre teoria muncii prietenului meu Ursu. Ursu zice mereu că are cel mai frumos serviciu din lume. Că abia așteaptă să se facă ora la care trebuie să fie la program ca să rezolve problemele clienților. Și nu îți imagina că e director de bancă sau de florărie. Ba chiar pot să spun că are un loc de muncă dificil, cu muncă în ture. Știi însă ce mai zice?
Ursu zice că locul de muncă pe care-l are îi asigură statut, îi asigură capacitatea de a avea grijă de familia lui și omul chiar are grijă de familia lui, crede-mă. Zice că modul în care se achită de îndatoririle de la locul de muncă e unul dintre lucru este unul dintre criteriile de evaluare a respectului social pe care-l primește.
În esență, un loc de muncă pentru care ai și competențe și unde faci cu adevărat performanță îți asigură mulțumire, securitate financiară, masă și casă, respectul social, posibilitatea de a contribui social, dar îți oferă și o plasă de siguranță în momente de restriște. În esență, e vorba despre sensul vieții profesionale, Adler aplicat la locul de muncă.
Ia teoria asta și spune-mi că nu reprezintă una dintre bazele fericirii personale, cel puțin la fel de mult ca toate poveștile de dezvoltare personală.
Iar la final, întreabă-te cum îți e viața dacă alegi în fiecare zi să simți toate astea despre locul tău de muncă?
