Caută
Close this search box.

Soţii acuzaţi că şi-au ţinut fiica legată cu un lanţ de dulap au fost arestaţi preventiv

Doi soţi din oraşul Baraolt, bănuiţi că şi-ar fi sechestrat fiica în locuinţă, ţinând-o legată cu un lanţ de dulap, au fost arestaţi preventiv, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

Potrivit sursei citate de Agerpres, fata, în vârstă de 28 de ani, ar suferi de afecţiuni psihice.

„La data de 4 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt şi Secţiei de Poliţie Rurală Baraolt s-au deplasat la un imobil din oraşul Baraolt, unde existau date şi indicii că o persoană de sex feminin era lipsită de libertate. La faţa locului a fost identificată o persoană de 28 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, care era legată de picior, cu un lanţ, de un dulap din locuinţă.

Poliţiştii îi bănuiesc pe tatăl femeii, în vârstă de 55 de ani şi pe mama acesteia, de 58 de ani, de faptul că şi-ar fi legat legat fiica în interiorul imobilului”, precizează reprezentanţii Poliţiei într-un comunicat pentru Agerpres.

În data de 4 aprilie, cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar ulterior au fost arestate preventiv, fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri