Ziua unui prieten este un prilej de bucurie și desfătare. De-a lungul unui an sunt multe date din calendar care îmi amintesc de aniversările celor apropiați și de plăcerea de a le dedica o parte din timpul meu sub forma unui mesaj, a unei convorbiri telefonice sau, eventual, sub forma unei vizite. De la apariția rețelelor de socializare memoria s-a mai eliberat de presiunea de a-mi semnala evenimentele importante la care trebuie să reacționez, lăsând totul pe seama utilizării zilnice a computerului și pe obișnuința de a verifica informațiile respective. S-a învățat să o solicit doar când plec de acasă pentru mai multe zile și nu am la îndemână un mijloc tehnologic sau conexiune la internet.
Pentru că duminică este ziua unei prietene dragi, m-am gândit să-i dedic acest material în speranța că mă va ierta pentru multele greșeli pe care le-am comis în relația noastră îndelungată. Este un mod de apreciere și de recunoștință față de cea care m-a ajutat nespus, dar pe care am neglijat-o nejustificat uneori, o formă de manifestare a regretului pentru timpul irosit fără a-i solicita compania, cu toate că era în apropiere. Nu de puține ori m-am simțit jenat în prezența ei, pentru conduita mea leneșă și ignorantă.
Recunosc spășit și plin de remușcări că îi datorez multe dintre realizările mele profesionale, că fără aportul ei aș fi fost un individ modest și neștiutor. Aș fi trăit în bezna indolenței și a necunoscutului fără să înțeleg lumea în care mă mișc, fără să am informațiile atât de necesare pentru a răzbi în hățișul cotidian de intrigi, ispite și capcane.
Această prietenă destoinică mi-a luminat drumul în cele mai întunecate și ezitante împrejurări, mi-a dat la o parte perdeaua neștiinței când jinduiam după o rază de soare, mi-a deschis fereastra creierului când mintea râvnea după un aer proaspăt și oxigenat. A fost mereu în locul în care simțeam nevoia unei companii agreabile, a unui tovarăș de drum. În ciuda acestor lucruri bune au existat momente când am simulat că nu-i aud chemarea, când m-am făcut, pur și simplu, că nu o văd.
Am căzut sub seducția ei chiar de la prima întâlnire. Are teribila capacitate de a te confisca pentru câteva ore. Îi datorez, în mare măsură, ceea ce știu. Pentru mine a fost, este și va rămâne, fără îndoială, principalul izvor de la care îmi potolesc setea de cunoaștere, de unde îmi extrag informațiile, partenera ideală într-o călătorie sau vacanță prelungită, colegul care îmi deschide noi orizonturi, care mă ajută să descopăr fapte, evenimente și întâmplări despre care nu aș fi aflat niciodată. Mărturisesc cu pioșenie că, pentru mine, este cea mai importantă și mai hrănitoare sursă de cunoaștere a realității.
Înainte de a-i face urările de rigoare vreau să prezint câteva dintre motivele pentru care merită o atenție specială măcar la ceas aniversar. În primul rând, ivirea ei are o influență binefăcătoare asupra stării mele generale. Când e lângă mine simt că stresul stă deoparte și evită să mă caute. Prezența tovarășei mele îmi dă o stare de liniște, de relaxare și detașare de problemele cotidiene și mă îndepărtează de orice atmosferă nocivă.
Interacțiunea cu amica mea îmi stimulează psihicul și îmi declanșează pofta de cunoaștere. Îmi activează curiozitatea și îmi dă un impuls zdravăn în a scormoni și a căuta noul. Mă îndeamnă și mă lansează într-o căutare fertilă. Mă provoacă să descopăr și să explorez teritorii necunoscute sau ignorate în trecut.
În mod incontestabil are un efect pozitiv asupra spiritului, asupra activității mele intelectuale. E de ajuns să o zăresc și intelectul meu molatic se activează instantaneu. Ca un fochist sârguincios cerebelul începe să bage cărbuni în centrala rațiunii, declanșând un efort asiduu în rețeaua neuronilor.
De când ne-am împrietenit mă simt mai creativ și mai implicat, mai hotărât și mai sprinten în luarea deciziilor. Alături de ea am descoperit noi moduri de a percepe și înțelege lumea înconjurătoare. Mintea mea a devenit mai sprintenă și mai pătrunzătoare, fapt care a contribuit la rezolvarea favorabilă a unor probleme dificile în momentele de cumpănă.
De la întrevederea noastră inițială am devenit mai comunicativ și mai sociabil. Am căpătat o stăpânire de sine și o siguranță în dialogurile cu cei din jurul meu. În diferitele conversații sau în dezbaterea unor subiecte nu mai am acele momente de tăcere, care mă făceau să mă simt stingher și neputincios. Dimpotrivă. Particip activ cu propriile mele puncte de vedere. Dintr-o fire retrasă și emotivă am devenit un partener cordial și interesant pentru interlocutori. Mi-am dezvoltat simțitor capacitatea de a relaționa și de a transmite, într-o formă limpede și articulată, gândurile și dorințele.
Viața alături de prietena mea a fost întotdeauna motivantă. În traversarea etapelor vieții mi-a înlesnit asimilarea unor experiențe inedite. Pildele pe care le-am căpătat prin intermediul ei mi-au facilitat atingerea unor obiective personale importante. Am învățat să disting mai ușor binele de rău, să fiu mai atent și mai empatic, mai riguros și mai disciplinat. Mi-am reevaluat periodic nivelul de cerințe și mi-am îmbogățit continuu zestrea culturală. Ea este cea care m-a salvat de fiecare dată când ajungeam pe marginea prăpastiei.
Prietenia aceasta reprezintă pentru mine una dintre cele mai utile și mai profitabile investiții. Sentimentul tonic pe care mi-l transmite la fiecare întâlnire a noastră mă transformă într-o sursă de veselie și de bună dispoziție. De-a lungul vieții mi-a oferit bucurii firești, dar intense și constante.
Pentru toate aceste motive, prietenei mele, CARTEA, îi urez, de ziua ei, viață veșnică – atât în forma tipărită, cât și în cea electronică – și la cât mai mulți prieteni însetați de dorința de a citi. O asigur că în sufletul meu are un loc special. Nu voi renunța niciodată la compania ei fermecătoare, chiar dacă, uneori, prin comportamentul meu cotidian nu-i acord atenția cuvenită.
Gratitudinea mea pentru binele pe care mi l-a făcut rămâne veșnică. Între coperțile ei m-am simțit, de fiecare dată, ca pe un tărâm paradisiac.
Daniel-Costel TORJE
