Caută
Close this search box.

David Popovici a luat Bacalaureatul cu media de 8,65

David Popovici (18 ani) a trecut peste emoțiile Bacalaureatului, învățând diverse lucruri despre el. Acum privește spre ce urmează, două concursuri, apoi și cel mai important Campionatele Mondiale din luna iulie, scrie GSP.ro.

E sâmbătă la prânz, în București, e liniște, iar David Popovici merge mulțumit pe un trotuar din Capitală, după una antrenament și o sesiune de masaj. Vineri a aflat că a trecut cu succes de Bacalaureat cu media finală de 8,65. Convorbirea telefonică începe pe stradă, unde campionul mondial și european își vede liniștit de drum spre casa unui prieten.

Inevitabil, aceasta a fost întreruptă după ce înotătorul care deține recordul mondial în proba de 100 metri liber este recunoscut. „Popovici”, se aude în fundal. David se oprește și întrerupe convorbirea, scuzându-se și promițând că revine atunci când se afla undeva unde e liniște. După 25 de minute, David revine și pornește o discuție despre zilele trecute, despre emoții, despre noutățile din cariera sa, despre timpi și competiții.

Primul concurs după promovarea Bacalaureatului va fi Cupa României (2-4 iunie) la Otopeni, urmat de unul în Italia numit Settecolli (23-25 iunie) la Roma, pentru ca vara să se închidă la Fukuoka, la Campioantele Mondiale (23-30 iulie).

– David, cum au fost zilele astea pentru tine? Ești mulțumit de rezultat?
– Sunt foarte mulțumit de rezultat și mai ales ușurat. Pentru că pe măsură ce se apropia Bacalaureatul, am început să învăț din ce în ce mai mult, să mă și stresez din ce în ce mai mult, cum sunt sigur că au făcut toți care au dat examenul acesta.

– Ce provocări au fost la nivel psihologic?
– Cred că m-am gândit și la presiunea care ar putea fi pusă pe mine. Ce s-ar întâmpla dacă aș lua o notă proastă? Cum aș reacționa? Ce ar zice lumea? Inevitabil te gândești și la asta, oricât de mult încerci să nu o faci. Însă, mi-am propus înainte de BAC să nu las nimic de asemenea natură să mă afecteze în niciun fel. Și am și reușit, ca dovadă m-am descurcat, nu am fost atât de stresat pe cât credeam că o să fiu.

– Înseamnă că ai folosit o tehnică din înot, aceea a vizualizării.
– Exact, am vizualizat și lucruri negative, dar și lucruri pozitive. Citește interviul mai departe pe GSP.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri