Caută
Close this search box.

Grevă generală în Educație. Sindicatele recomandă părinților să-și țină copiii acasă

De azi, o parte din sindicate au declanșat greva generală pe termen nelimitat. 85 la sută din profesorii din învățământul preuniversitar nu mai intră la clasă.

Preşedintele Federaţiei sindicatelor din educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că profesorii debutanţi ar trebui să aibă salarii echivalente salariului mediu pe economie, în timp ce salariul net al unui profesor aflat la final de carieră ar trebui să ajungă la aproape 7.000 de lei lunar, relatează News.ro. Nistor spune că profesorii au respins categoric propunerea Guvernului de acordare a unor „stimulente” profesorilor debutanţi şi celor care lucrează în zona defavorizate, subliniind că profesorii nu sunt asistaţi social.

Întrebat duminică seară, într-o emisiune la B1 TV, care sunt salariile angajaţilor din educaţie, Marius Nistor a dat exemple concrete: cel mult 2.000 de lei pentru personalul nedidactic (îngrijitoare, bucătărese, infirmiere, fochişti), 2.580 de lei salariul unui profesor debutant, la care se adaugă alocaţia de hrană, ajungându-se la aproximativ 2.700 lei, aproape 3.800 de lei pentru un profesor cu gradul didactic I şi vechime de 25 de ani şi 4.200 – 4.500 de lei net pentru un cadru didactic aflat la final de carieră.

„Când s-a discutat grila de salarizare la nivelul Ministerului Educaţiei, am plecat de la acel reper: salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Ce înseamnă în cifre nete pentru un debutant? Că de la 2.500-2.700 de lei ar ajunge la aproape 4.000 de lei net. Acesta ar fi salariul de intrare în sistem. Şi, categoric, te duci pe partea de final de carieră existând o creştere progresivă, colegii care ar ieşi din sistem ar ajunge pe undeva la 6.900-7.000 de lei salariu net. Acestea sunt salariile”, spune Marius Nistor, întrebat care ar fi salariile pe care şi le doresc cadrele didactice.

Eșecul negocierilor cu guvernul: Ne simțim jigniți, a venit timpul ca umilința să înceteze

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a criticat dur oferta făcută duminică de guvern la negocieri. ”A fost un eșec total, ne simțim jigniți, au venit cu aceeași ofertă ca acum 5 luni, deși atunci am respins-o. Am fost umiliți 33 de ani, a venit timpul ca umilința să înceteze”, a declarat Hăncescu la Antena 3.

El a spus că sindicatele vor ca noua salarizare a profesorilor să înceapă de la 4.000 de lei net pentru profesorii debutanți, adică echivalentul salariului mediu pe economie.

Simion Hăncescu a mai spus că la negocierile de duminică liderii sindicali au propus guvernului să adopte o ordonanță de urgență cu o primă creștere de salarii, dar propunerea ”a fost respinsă din start”.

Oferta guvernului pentru protestatari a fost acordarea unor bonusuri pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic.

Reprezentanții guvernului și ai coaliției PSD-PNL-UDMR au propus duminică la întâlnirea cu reprezentanții sindicatelor din educației câteva măsuri pentru a stopa greva generală programată pentru luni, potrivit surselor G4Media.

Cele mai importante propuneri ale guvernului:

  • instituirea unui bonus de 1.000 de lei pentru profesorii debutanți
  • acordarea de bonusuri pentru profesorii care predau în zone defavorizate
  • creșteri de salarii pentru personalul nedidactic
  • legea salarizării finalizată până la jumătatea lunii iulie

Marile sindicate au respins duminică oferta guvernului și au anunțat grevă generală pentru luni, 22 mai.

Simion Hăncescu a mai spus că circa 85% dintre profesorii din învățământul preuniversitar vor intra în grevă de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri