Caută
Close this search box.

În toate parcurile dn Bucureşti începe dezinsecţia

Tratamentele de combatere a ţânţarilor vor începe pe 4 mai în toate parcurile din Capitală.

„Anul acesta, Compania Municipală Eco Igienizare va efectua 14 astfel de tratamente, conform Programului Unitar de Acţiune aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acţiunile de dezinsecţie se vor desfăşura pe întreg teritoriul Bucureştiului, în funcţie de condiţiile meteorologice, zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00. (…).

De săptămâna trecută se derulează şi tratamente împotriva larvelor de ţânţari, în intervalul orar 7.00 – 15.00. Produsul biocid folosit este avizat de Ministerul Sănătăţii şi nu pune în pericol sănătatea oamenilor sau animalelor”, a anunţat Nicuşor Dan pe contul lui de Facebook.

Tratamentele se vor aplica în parcuri, locuri de agrement, terenuri de sport ori aferente imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţă, pieţe şi târguri agroalimentare, depouri, parcări publice, cimitire, spaţii verzi de pe aliniamentele stradale ori de lângă blocuri, alte spaţii din interiorul spaţiilor deschise din domeniul public şi privat al municipalităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri