Caută
Close this search box.

VIDEO Kremlinul acuză Kievul de o tentativă de asasinare a lui Putin. Ucraina respinge acuzațiile

Kremlinul a susținut miercuri că a dejucat în cursul nopții un atac cu dronă asupra reședinței prezidențiale a lui Vladimir Putin, potrivit agențiilor de presă rusești, citate de Sky NewsBloomberg și The Guardian. Ucraina respinge acuzațiile.

Acest ”act terorist” ucrainean nu a făcut nicio victimă, iar şeful statului rus nu a fost rănit, potrivit Tass.

Kremlinul a insistat asupra faptului că Vladimir Putin nu se afla în reședința sa oficială atunci când aceasta ar fi fost vizată de drone noaptea trecută, relatează agenția rusă de știri RIA, citată de Sky News.

Kremlinul a precizat că Putin se afla în Novo-Ogaryovo – în afara Moscovei – în acel moment.

În noaptea de marţi spre miercuri, ”două drone care vizau Kremlinul” au fost ”scoase din serviciu cu ajutorul sistemului radar”, anunţă preşedinţia rusă.

Kremlinul anunţă că-şi rezervă dreptul de a se răzbuna împotriva acestei ”acţiuni teroriste planificate”, scrie Reuters.

Fragmente de dronă au căzut în incintă, însă clădirile Kremlinului nu au fost avariate, potrivit preşedinţiei ruse.

”Kremlinul a evaluat aceste acţiuni ca fiind o acţiune teroristă planificată şi o tentativă de asasinare a preşedintelui (rus Vladimir Putin) înainte de Parada de Ziua Victoriei de la 9 Mai”, potrivit RIA NOvosti, citată de Reuters.

Parada militară de la 9 Mai, ziua marcării victoriei sovietice în al Doilea Războoi Mondial, urmează să fie menţinută, în pofida acestui atac vizând Kremlinul.

”Nu există nicio schimbare în program”, anunţă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Ucraina nu are ”nimic a face” cu atacul cu drone de la Kremlin

Ucraina nu are cunoştrinţă de vreun atac cu drone la Kremlin, în Moscova, şi dă asigurări că nu-şi foloseşte mijloacele pentru a ataca alte ţări, scrie CNN.

”Nu avem informaţii despre aşa-zisele atacuri de noapte la Kremlin”, răspunde CNN un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene, Serghii Nikiforov, întrebat despre acuzaţii ale Moscovei potrivit cărora Rusia a oprit un atac cu drone la Kremlin vizând să-l asasineze pe Vladimir Putin, ordonat de la Kiev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri