Caută
Close this search box.

O echipă de studenți, din Iași, vor crea un prototip de inimă artificială capabilă să funcționeze timp de 100 de ani

În cadrul laboratorului situat la etajul 12 al Universității de Medicină și Farmacie din Iași, o echipă formată din 30 de studenți și profesorii lor are în plan crearea unei inimi artificiale revoluționare.

Printre acești studenți se află și Robert Gatman, un tânăr pasionat de domeniul bioingineriei, care în prezent se află în anul al doilea de studiu. Ceea ce face acest proiect și mai special este faptul că Robert însuși a trecut prin experiența de a fi pacient la un moment dat.

O motivaţie foarte importantă să mă implic în acest proiect este faptul că eu însuşi am o valvă mecanică în mine şi asta e ca o motivaţie în plus pentru că doresc să ajut şi eu persoanele care suferă de boli cardio vasculare”, a spus studentul Robert Gatman.

Noi ne-am ocupat de partea de proiectare. Aici avem şi programul în care se proiectează. Aici am format componentele din care este formată inima propriu-zisă, după care s-au transferat în programul de imprimante pentru a se putea imprima”, a precizat o studentă pentru observatornews.

Este ceva nou, inovator, care ar putea influenţa foarte mult viitorul medicinei şi amânarea morţii pacietului şi ne-ar putea câştiga ceva timp pentru a putea găsi o soluţie permanentă ori a ne găsi un transplant cardiac”, a completat o altă studentă din echipă.

Noua inimă artificială are componente durabile și avansate. Partea implantabilă este realizată din titan, iar partea electronică este implantată sub piele. Alimentarea se face wireless, iar pompa funcționează în mod continuu. Durabilitatea estimată este de peste 100 de ani, în comparație cu cele actuale de doar 6 luni.

Noi am conceput o inimă artificială totală din titan cu o durabilitate nedefinită şi care poate fi implantată atât pacientului pediatric, cât şi celui adult”, a spus Dr Alexandru Pleșoianu, coordonator.

Concursul se va desfășura în luna octombrie în Texas și va aduna 8 echipe de studenți de pe 4 continente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri