Caută
Close this search box.

Primar din județul Brașov, trimis în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

dna

Alexandru Igrișan , primarul PSD din Zărnești, a fost trimis în judecată de DNA, după ce a fost cercetat într-un dosar în care este acuzat de tentativă de fraudă cu fonduri europene în perioada în care era viceprimar, relatează Monitorul Expres.

În același dosar sunt judecați și alți complici. 3 dintre aceștia sunt angajați ai primăriei Zărnești, iar un altul este diriginte de șantier. Ei și-au recunoscut vinovăția și au fost condamnați la 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi. Un al cincelea complice a fost astăzi trimis în judecată de DNA, conform unui comunicat.

Alexandru Igrișan ar fi încercat să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 293.849 lei.

Igrișan ”ar fi atestat executarea unor lucrări de construcții (amenajare spații verzi și amenajare alei pietonale) și ar fi semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în condițiile în care acestea nu ar fi fost realizate. (…) Ca urmare a neregulilor constatate, M.D.R.A.P. a reziliat contractul de finanțare fără a efectua nicio plată către primăria Zărnești.

Prin aceste demersuri, viceprimarul orașului Zărnești ar fi încercat să obțină pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 293.849 lei”, se precizează în rechizitoriul DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri