Caută
Close this search box.

Sindicaliștii din Educație resping oferta Executivului: Greva continuă

ciucă

Update Premierul Nicolae Ciucă a discutat duminică cu sindicatele din Educaţie, în condiţiile în care de luni era anunțată grevă generală. La întâlnire a participat şi ministrul Muncii, Marius Budăi, dar și viitorul premier, Marcel Ciolacu. Executivul a făcut câteva propuneri pe termen scurt și și-a asumat un calendar pentru îndeplinirea revendicărilor din Educație. Sindicatele au respins oferta guvernului și au anunțat că greva continuă și cât va dura depinde de Executiv.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a convocat o întâlnire cu sindicatele din Educație la Guvern, pentru discuții, duminică, la ora 12..00.

„Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor”, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare.

Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor”, a adăugat premierul, citat de TVR.

„Soluția pentru revendicările sindicatelor din educație este în legea salarizării unitare. În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL dorește ca revendicările profesorilor să fie soluționate de urgență, ca și problema pensiilor speciale.

În același timp, tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe, a scris Nicolae Ciucă, în replică la declarațiile lui Marcel Ciolacu de a suspenda negocierile pentru rocada guvernamentală până la rezolvarea grevei profesorilor și reforma pensiilor speciale.

Coaliţia are programată luni o întâlnire cu preşedintele Iohannis pentru a pune la punct ultimele detalii ale rotativei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri