Caută
Close this search box.

VIDEO Profesoara Ana Aslan, comemorată la Brăila: 35 de ani de la moartea celui mai cunoscut medic român

La Biserica „Sf. Nicolae” din Brăila, a avut loc slujba de pomenire a savantei Ana Aslan, la 35 de ani de la trecerea sa în eterntate. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Brăila. Ana Aslan s-a născut la Brăila, pe 1 ianuarie 1897 și a murit la București, la data de 20 mai 1988. 

Sujba de pomenire a fost oficiată de părintele protopop Ștefan Constandache, împreună cu alți preoți din cadrul Protopopiatului Brăila și se înscrie într-o suită de manifestări, inițiate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și dedicate Anei Aslan.

La eveniment, au fost prezenți Farm.Dr. Speranța Prada, președintele Fundației „Ana Aslan” , Doinița Ciocan și Alexandru Jantea Crican, viceprimari ai Brăilei. Ulterior, s-a alăturat participanților și Viorel Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila.

„Ana Aslan este cea care ne-a lăsat nouă și celor care vor veni după noi o lecție de viață”, a afirmat preotul Stefan Constandache.

 

 

Deși a fost botezată la Bierica Armeană, Ana Aslan venea la această biserică (n.r. Biserica „Sf. Nicolae” din Brăila). (…) În 1988, Ana Aslan a fost înmormântată fără slujbă, chiar dacă peste noapte, cineva i-a pus, în secret, o cruce simplă de lemn„, a declarat Speranța Prada, președinta Fundației „Ana Aslan”.

 

Ana Aslan ar fi vrut să fie înmormântată creștinește alături de familia sa, în cripta Kalindero-Danielopolu. Ultima dorință nu i-a fost, însă, respectată din cauza Elenei Ceaușescu, care nu a dorit ca Anei Aslan să-i fie organizată o slujbă religioasă.

Ana Aslan este înmormântată la cimitirul Bellu din București.

Expoziție „Ana Aslan” la Casa Perpessicius

Tot în această perioadă, Casa Memorială „Dumitru Panaitescu Perpessicius” a pus la dispoziția publicului o expoziție cu obiecte care i-au aparținut profesoarei Ana Aslan.

 

Apropiații și-o amintesc ca o persoană severă, exigentă cu colaboratorii, dar plină de viață. A fost mereu, până la bătrânețe, o femeie foarte elegantă, tot timpul aranjată – acorda o mare atenție aspectului, cumpărându-și hainele din Italia.

Ana Aslan era în același timp superstițioasă și avea o mică pasiune: colecționa statuete cu bufnițe.

Casa memorială Ana Aslan

Casa din Brăila în care s-a născut Ana Aslan a devenit casă memorială în toamna anului 2022.

Ana Aslan nu a deţinut nicio proprietate în decursul vieţii, a locuit în Brăila până la vârsta de 13 ani, când a murit tatăl său, moment în care mama sa a luat hotărârea de a se muta la Bucureşti împreună cu cei patru copii pe care îi avea, doi băieţi şi două fete, Ana fiind cea mai mică, potrivit publicației FirstNews.ro.

În casa în care s-a născut Ana Aslan a mai locuit un nume de referinţă al Brăilei, Constantin C. Hepites (1804 – 1890), autorul primului manual de farmacie din ţară.

Casa are 172 de ani şi necesită reparații de consolidare și restaurare. În prezent, casa este administrată de Fundația „Ana Aslan”.

Ana Aslan: medicul care a înființat geriatria și gerontologia

Ana Aslan se naște în 1897 într-o familie de intelectuali brăileni. După ce tatăl ei moare în 1910, familia se mută la București, unde tânăra Ana studiază la Școala Centrală. Decide, în pofida împotrivirii mamei sale, să se înscrie la Facultatea de Medicină – și face chiar greva foamei pentru a-i demonstra mamei hotărârea de a-și urma visul. Urmează cursurile de medicină în anii 1915-1922, iar în perioada refugiului la Iași din Primul Război Mondial lucrează în spitalele militare îngrijind răniți.

După absolvirea facultății, Ana Aslan devine preparator la clinica din București condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care îi devine mentor, și își începe studiile de doctorat. În următorii ani, Ana Aslan va lucra la spitalul Filantropia, la Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină, la Clinica Medicală din Timișoara și la Spitalul CFR. După Al Doilea Război Mondial, preia șefia Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, moment în care își începe propriu-zis cariera în gerontologie. Din 1952 devine director al noului Institut de Geriatrie, primul de acest gen din lume.

În 1952 prepară vitamina H3, cunoscută sub numele de Gerovital, un medicament menit să întârzie procesul de îmbătrânire. În următoarele trei decenii, tratamentul cu Gerovital H3, brevetat de Ana Aslan, avea să devină cunoscut în întreaga lume.

Începând cu anii ’60, clinica Anei Aslan de la Otopeni devine o destinație extrem de căutată de către celebritățile lumii. Numeroși actori și șefi de stat călătoreau în România sau se întâlneau cu doamna dr. Ana Aslan în străinătate și urmau tratamentul ei cu Gerovital. I-au fost pacienți Nikita Hrușciov, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Charles de Gaulle, Tito, Mao Zedong, Regele Arabiei Saudide, Aristotel Onassis și mulți alții.

Clinica Anei Aslan aducea în România comunistă venituri de până la 17 milioane de dolari anual. Succesul ei a atras însă atenția și invidia autorităților comuniste, mai ales din partea Elenei Ceaușescu, care era, se pare, deranjată de popularitatea Anei Aslan.

La începutul anilor ’80, statul comunist i-a intentat chiar un proces doamnei dr. Aslan din cauza căminului pentru bătrâni pe care aceasta îl conducea – mai precis, din cauza faptului că dr. Aslan făcea această muncă benevol, fără a cer bani bătrânilor pe care îi ajuta, lipsind astfel statul de veniturile care i s-ar fi cuvenit. Este posibil și ca autoritățile comuniste să fi acționat în felul acesta deoarece printre persoanele ajutate de doamna dr. Aslan se numărau mulți membri ai vechilor familii „burgheze”, precum Catargiu, Șutu sau Ghica. După câțiva ani de luptă în justiție, Ana Aslan a câștigat în cele din urmă procesul cu statul, cu un an înaintea morții sale.

De-a lungul vieții, Ana Aslan a primit numeroase premii și distincții internaționale:Premiul internaţional şi medalia „Leon Bernard”, acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi geriatriei;a fost Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universităţii Braganza Paulista, din Brazilia și membră a multor academii și societăți științifice sau medicale din lumea întreagă, precum Academia de Științe din New York.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri